Investițiile comerciale în Europa Centrală și de Est (ECE) au scăzut cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, mișcare generată de o scădere semnificativă în Rusia, care a înregistrat cel mai scăzut trimestru din ultimii doi ani. În schimb, Polonia (+41%) a prezentat o creștere semnificativă față de T1 2013, iar unele dintre piețele mai mici au cunoscut, de asemenea, un nivel scăzut de investiții.
În România, volumul total de investițional a ajuns la 302,7 mil. euro, în creștere cu 256% comparativ cu T1 2013. Investițiile au crescut nu numai ca volum, dar și ca număr de tranzacții, de la 4 anul trecut, la 9 în acest an. Printre cele mai importante tranzacții se numără recumpărarea proiectul mixt Upground (birouri și rezidențial) de către Globalworth Real Estate de la un fond de investiții parte Deustche Bank, Charles de Gaulle Plaza (birouri), și mai multe tranzacții mici și mijlocii, cum ar fi: Innovations Park (industrial), Moldova Mall (retail), Mario Plaza (retail), PIC Oradea (retail).
„Apetitul pentru investiții în Europa Centrală și de Est continuă și, deși volumele investiționale din T1 2014 în unele țări ar putea reprezenta o încetinire, acest an va înregistra o creștere generală. În țări precum Republica Cehă, Ungaria și România se înregistrează activități sporite și un nou interes din partea investitorilor, care acum dau mai multă atenție acestor piețe decât în trecut. Deși acest interes nu s-a materializat înca în tranzacții concrete, ne așteptăm ca acest lucru să se schimbe de-a lungul anului 2014 și volumele să crească față de 2013", a declarat Mike Atwell, director piețe de capital ECE în cadrul CBRE.
Totalul investițiilor în Europa a ajuns la 37,9 mld. euro în T1 2014 – o creștere de 18% față de T1 2013. Cea mai rapidă creștere de la an la an, în T1 2014 a fost înregistrată în Austria (183%), Irlanda (179%), Spania (132%) și Finlanda (103%). Piețele principale din Suedia (+68%), Germania (47 %) și Franța (+37 %) au înregistrat, de asemenea, o creștere semnificativă față de T1 2013.
"Investitorii speculativi, în special din SUA, vizează piețe precum Spania și Irlanda, bazandu-se pe redresarea economică, pentru a profita de potențiala compresie a randamentului în viitor", spune Jonathan Hull, managing director piețe de Capital EMEA în cadrul CBRE.