Schimbare la granița țării! Șoferii vor fi nevoiți să achite o taxă nouă. Cu ajutorul ei, autoritățile speră să reducă aglomerația și degradarea drumurilor.
Mii de camioane circulă zilnic prin Alsacia, Franța, pentru a evita taxele în Germania
Mai mulți șoferi de camioane încearcă să evite taxele din Germania, ceea ce duce la aglomerare și degradează drumurile și calitatea vieții în zonele de frontieră. Pentru a rezolva problema, o regiune de frontieră a decis să pună o nouă taxă. În Alsacia, Franța, autoritățile locale au votat pentru introducerea unei taxe pentru camioane pe o porțiune de aproximativ 200 de kilometri, începând cu sfârșitul anului 2026. Aceasta se va aplica pe autostrada A35 și pe câteva drumuri care leagă Alsacia de Germania și de Elveția.
Până acum, A35 a fost gratuită, dar de la începutul anului 2022, autoritățile locale au primit dreptul de a introduce propria taxă pentru camioane. Reprezentanții din Alsacia au spus că regiunea nu ar trebui să fie sufocată de traficul de camioane care încearcă să evite taxa din Germania. Traficul greu și impactul asupra mediului sunt foarte mari.
De când Germania a crescut taxa pentru autostrăzi la sfârșitul anului 2023, tot mai multe camioane trec prin Franța, ajungând la aproximativ 12.000 pe zi pe anumite porțiuni de autostradă. Noua taxă franceză, numită „R-Pass”, este încă în proces de stabilire. Se estimează că va fi în jur de 15 cenți pe kilometru, mai mică decât în Germania. Banii strânși vor fi folosiți, printre altele, pentru a extinde la șase benzi autostrada A35 între Colmar și Sélestat.
Interdicție nouă în parcările din Germania
De altfel, în Germania, regulile privind parcarea sunt foarte stricte. Dacă nu le respecți, riști să primești o amendă care poate ajunge până la 40 de euro.
De exemplu, când mergi la cumpărături în centrul orașului și îți lași mașina parcată, trebuie să fii atent deoarece locurile de parcare gratuite sunt aproape inexistente. În general, majoritatea locurilor de parcare necesită cumpărarea unui bilet de la un aparat special, iar poliția verifică frecvent permisele de parcare.
Mulți șoferi folosesc discuri albastre de parcare (Parkscheibe). Acestea funcționează astfel: setezi ora sosirii rotunjită la următoarea jumătate de oră. De exemplu, dacă ai ajuns la ora 10:40, ajustezi discul pentru ora 11:00 și îl așezi pe bordul mașinii. Discurile de parcare trebuie să fie conforme cu standardele, având dimensiunile de 150 mm înălțime și 110 mm lățime, și să fie de culoare albastră cu alb. Pe internet poți găsi discuri de diferite culori sau modele, însă acestea nu respectă normele legale și nu ar trebui utilizate.
Dacă folosești un disc care nu respectă cerințele, riști să atragi atenția poliției. Discul trebuie să afișeze orele într-un format standardizat, conform normei DIN 1415. În cazul în care discul nu respectă aceste reguli, vei primi o amendă similară cu cea pentru parcarea fără disc. Aceasta poate începe de la 20 de euro pentru 30 de minute și poate ajunge la 40 de euro pentru parcarea mai lungă de trei ore.