Introducerea salariului minim european în România
Începând cu 1 ianuarie 2025, România va adopta un nou cadru legislativ pentru stabilirea salariului minim, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European și Consiliului.
Recent, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care acest proiect de lege va fi transpus în legislația națională, marcând un pas important în alinierea standardelor de salarizare din România la cele din Uniunea Europeană.
Astfel, salariul minim brut va crește la cel puțin 4.100 de lei de la începutul anului viitor, echivalent cu aproximativ 2.450 lei net, comparativ cu 2.363 lei net cât este în prezent.
Această modificare va avea un impact major asupra lucrătorilor cu venituri mici, oferindu-le o protecție salarială mai adecvată și contribuind la reducerea inegalităților sociale.
Modificări esențiale în mecanismul de stabilire a salariului minim
Noua legislație prevede un mecanism de calcul transparent și predictibil pentru stabilirea salariului minim brut, care va fi revizuit anual la data de 1 ianuarie. Decizia finală privind cuantumul salariului minim va fi luată de Guvern, după consultări cu confederațiile sindicale și patronale, asigurând astfel un proces decizional echilibrat și adaptat la realitățile economice.
Pe lângă mecanismul de actualizare periodică, proiectul include și reglementări care întăresc drepturile angajaților. Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM) vor avea competența de a intensifica controalele în companiile identificate cu probleme privind respectarea drepturilor angajaților, fără ca aceste inspecții să fie considerate discriminatorii. În plus, noile prevederi obligă angajatorii să continue plata salariilor chiar și atunci când angajații se află în grevă, subliniind importanța protejării veniturilor în orice circumstanțe.
Introducerea salariului minim european reprezintă un angajament al României de a respecta standardele europene și de a asigura protecția socială a lucrătorilor săi.
Decretele semnate de președintele Klaus Iohannis
Administrația Prezidențială informează care sunt decretele semnate miercuri, 13 Noiembrie, de către șeful statului.
Este vorba despre:
- Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varşovia, Polonia, la 20 septembrie 2023 (PL-x 368/18.06.2024);
- Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar şi tehnic, semnat la Rabat, la 27 februarie 2024 (PL-x 399/02.09.2024);
- Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate (PL-x 568/14.10.2024).