Lucrările la Drumul Expres Brăila-Galați se apropie de finalizare. Detalii noi de la Cristian Pistol și Sorin Grindeanu

Lucrările la Drumul Expres Brăila-Galați au depășit pragul de 90%, a anunțat sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Despre acest tronson de drum a vorbit recent și ministrul Sorin Grindeanu.

Șeful CNAIR a precizat că firma constructoare, Spedition UMB, montează în prezent arcele metalice la pasajul care traversează calea ferată Brăila-Galați. Potrivit lui Pistol, acest pasaj face parte dintr-un ansamblu mai amplu de structuri, care include și podul hobanat peste râul Siret, al doilea ca dimensiune după cel de la Agigea.

Joi, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat că drumul expres Brăila-Galați (DEx 6) va fi dat în circulație în vara acestui an.

El a menționat că în următoarele luni vor fi inaugurate mai multe proiecte de infrastructură, astfel încât până la finalul anului să fie atinși 250 de kilometri de drumuri noi, incluzând loturile de pe Autostrada Transilvaniei și Autostrada A7, până la Adjud.

De asemenea, a subliniat că în luna mai este planificată finalizarea segmentului rămas dintre Băiculești și Curtea de Argeș, parte a lotului 5 de pe Autostrada Sibiu-Pitești, ceea ce va adăuga încă 16 kilometri de autostradă.

Grindeanu a dat asigurări că există finanțare pentru toate aceste proiecte și a subliniat că principala provocare este menținerea ritmului actual al lucrărilor.

„Tot în vară, vom da în circulaţie şi Brăila – Galaţi. Sunt aşa… câteva proiecte, care vor fi, iată, în lunile următoare date în circulaţie, urmând ca până la sfârşitul anului cei 250 de km să fie atinşi cu loturile de pe autostrada Transilvaniei, cu loturile de pe A7, până la Adjud, după Bacău – sunt loturi pe A7 pe care trebuie să le dăm în circulaţie.

Mă aştept de asemenea, scuzaţi-mă, acum în luna mai să dăm drumul şi la jumătatea rămasă de la Băiculeşti la Curtea de Argeş, pe lotul 5 de pe autostrada Sibiu – Piteşti. Sunt încă vreo 16 km şi ajungem până la Curtea de Argeş. Iată că ajungem acolo la ce am spus, la cei aproape 250 de km”, a precizat ministrul Transporturilor.

Progrese și pe Autostrada A7

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor a anunțat azi, 22 martie că, în cursul săptămânii viitoare, va fi desemnat câștigătorul contractului pentru primul lot al autostrăzii A7, pe segmentul dintre Pașcani și Suceava.

În ceea ce privește al doilea lot al aceluiași tronson, constructorul urmează să fie selectat până la sfârșitul lunii martie.

Grindeanu a afirmat că până la sfârșitul anului 2025 se va putea circula integral pe autostradă de la Pașcani la București, iar în acest an va fi deja funcțională porțiunea dintre Bacău și București.

„Până la sfârşitul acestui an vom reuşi să mergem de lângă Bacău până la Bucureşti doar pe autostradă şi vom reuşi să mergem la sfârşitul anului viitor de la Paşcani până la Bucureşti doar pe autostradă”, a indicat Sorin Grindeanu.