Premiul pentru “Excelență în Afaceri” la Gala Capital
În cadrul Galei Premiilor Capital: Eroii Anului 2019, ce a avut loc miercuri, 4 decembrie, Niro Investment Group a primit Premiul pentru “Excelență în Afaceri”, pentru modul în care s-a extins în ultimii 26 de ani, dar mai ales pentru modul în care într-un timp record a dezvoltat noi domenii de investiții. Ultimele două, Grand Hotel du Boulevard și Swissôtel, vor marca intrarea pe piața românească a doi operatori de top din industria hotelieră de lux, Grupul Corinthia și Grupul Accor.
Trofeul a fost acceptat de către Anca Simionescu, director de Dezvoltare al Niro Group. “În numele echipei Niro şi personal domnului Dumitru, vrem să vă mulţumim pentru acest premiu! Ne simţim onoraţi şi sperăm să punem Bucureştiul pe harta capitalelor europene, într-un viitor foarte apropiat. Mulţumim!”, a declarat aceasta pe scenă.
Proiecte importante ale Niro Investment Group
Niro Investment Group, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Dumitru, este unul dintre cele mai mari grupuri din România cu experienţă în domeniul investiţiilor imobiliare, în dezvoltarea şi administrarea activelor și Business Hotels Investment. Aflat în portofoliul Niro Investment Group, Grand Hotel du Boulevard este unul dintre cele mai vechi hoteluri din Bucureşti, proiectat de arhitectul Alexandru Orăscu, cel care a realizat şi Universitatea Bucureşti. Clădirea declarată monument arhitectural de clasă A este situată vizavi de Cercul Militar şi a fost inaugurată oficial în 1873. În martie 2018, Corinthia Hotels şi Niro Investment Group au semnat un parteneriat pe termen lung pentru redeschiderea Grand Hotel du Boulevard, un simbol istoric al Capitalei. Hotelul va trece printr-un proces de recondiţionare pentru a se putea încadra în standardul recunoscut de lux şi stil asociat lanţului hotelier Corinthia.
Foarte important pentru Niro Investment Group este şi noul proiect hotelier situat în București pe Bulevardul Expoziţiei. Cu o investiție estimată la 60 de milioane de euro, hotelul urmează a fi deschis în 2021 și va avea o suprafață totală construită de aproximativ 30.000 mp, fiind destinat oamenilor de afaceri și turiștilor. La finalizare, clădirea va fi cel mai înalt hotel din Bucureşti şi va avea 225 de camere distribuite pe 18 etaje, restaurante, piscină, facilități spa & fitness și o zonă dedicată pentru întâlniri de afaceri şi organizarea de evenimente corporate. Niro Investment Group a semnat un contract de management cu Accor, care va opera noul hotel sub brandul Swissôtel – un brand hotelier premium, care este lansat cu această ocazie pe piața românească.
Gala Premiilor Capital Eroii Anului 2019 a fost organizată cu ajutorul partenerilor: Fondul de Garantare și Creditare IFN, Tera Steel, International Alexander, Grampet Group, Arsene, Diaconescu & Asociații, Alpha Bank, Tinmar Energy, Garanti Bank, Alexandrion Group, Romgaz, Fair Value Consulting, Face Convention Center, Zarea, Aura Natural Gold Water, Florăria Magnolia, Iiana, Sir Ludovic, Roserry.