Mai exact, Gabriela Firea a anunțat că PSD se pregătește să depună plângere penală pe numele premierului și a doi miniștri. Este vorba despre ministrul de Finanțe și despre Ministrul Muncii, iar plângerea va fi depuseă în cazul în care nu vor fi dublate alocațiile, așa cum prevede legea aflată în vigoare.
Totodată, senatoarea PSD a cerut o serie de explicații legate de modul în care nu au fost găsiți bani la buget pentru majorarea alocațiilor, dar pentru alte achiziții s-au găsit.
„Avem o lege în vigoare, este vorba despre legea 14/2020, care prevede dublarea alocațiilor, lege care a fost promulgată și de președintele țării, de asemenea a fost declarată constituțională de către CCR. Ce se întâmplă de un an și jumătate, de când avem guvernarea PNL, iar apoi PNL-USR: modalități de tergiversare a aplicării acestei legi.
Aș vrea să știu ce explicații dau acești politicieni familiilor din România că nu au găsit bani în buget pentru o sumă infimă, 0,27%, și au găsit bani pentru tot felul de achiziții care nu erau urgente, nu erau presante.
În schimb, pentru copii nu numai că nu au avut milă și atenție, dar nici măcar nu au oferit un procent infim care nu însemna altceva decât aplicarea legii în vigoare. Ar dori să ajungem să depunem plângeri penale. Noi nu suntem cu plângeri penale, politica se face în Parlament, dar asta este calea. Nouă ne spun juriștii: dacă legea nu se aplică, plângere penală pentru abuz în serviciu pentru miniștrii care nu o aplică – începând cu premierul, ministrul de finanțe, ministrul muncii. Deci, asta este următoarea etapă, nu ne lăsăm”, a spus Gabriela Firea, la Antena 3.
Reacția Ralucăi Turcan
Raluca Turcan a fost întrebată despre comentează faptul că Gabriela Firea a anunțat că ar putea face plângere penală împotriva sa, dar și împotriva premierului. Ea a precizat că nimic nu este concret și a fost doar o declarație.
„E o declarație. N-are rost să intru într-o dezbatere care este pur politicianistă. Noi vorbim în momentul de față de un lucru concret, palpabil care vizează 5.000.000 de oameni. Pur și simplu aș simți că e o lipsă de respect pentru cei cărora ne adresăm acum dacă aș comenta acum o declarație politicianistă”.
De menționat este faptul că, senatoarea PSD de București, Gabriela Firea, a anunțat că va continua demersurile în Pralament pentru a obține majorările promise de atâta timp ale alocațiilor pentru copii.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea