Liderul social-democrat a declarat că toate veniturile românilor, atât pensiile cât și salariile bugetarilor și din privat trebuie discutate și mărite. Marcel Ciolacu a mai vorbit și despre criza din energie și ce soluții a pregătit PSD pentru această situație.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți că pensiile românilor ar trebui să crească în acest an, cel puțin cu rata inflației. Acesta spune că această creștere ar trebui aplicată și în ceea ce privește salariile, atât cele din sistemul bugetar, cât și din cel privat, transmite Antena 3.
Ciolacu: Veniturile românilor trebuie discutate şi mărite
„Am avut o lege a PSD care prevedea o majorare de 40%. S-a făcut o majorare de 14%, apoi la începutul acestui an s-a venit şi cu ceva punctual pentru pensiile cele mai mici, plus o mărire de 10%.
Noi trebuie să avem în vedere inflaţia. Cumva toate veniturile românilor, atât în privat cât şi la stat, la jumătatea acestui an, cel târziu în septembrie, trebuie discutate şi mărite”, a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, marţi, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3.
Soluții la criza din energie
În ceea ce privește criza din energie, liderul social-democraților spune că formațiunea are o soluție și pentru facturile la energie, dar așteaptă mai întâi varianta cu care va veni ministrul Virgil Popescu.
„Ori mărim capacităţile de producţie, ca să avem surplus de energie, ori dacă vii şi reglementezi preţul, el nu poate fi acoperit decât prin import şi atunci subvenţionezi importul de energie.
Este o decizie sensibilă şi trebuie cântărită şi cu cei de la ANRE. Poate că şi ei ar fi trebuit să ia aceste decizii din timp, cu contracte bilaterale şi atunci industria românească nu ar fi avut această problemă, dacă industria românească ar fi avut contracte bilaterale pe termen lung”, a declarat liderul social-democrat.
Discuții cu Iohannis privind PNRR
Amintim că, premierul Nicolae Ciucă declara recent că discuţiile din ianuarie dintre preşedintele Klaus Iohannis şi membrii Guvernului au vizat mai multe subiecte, între care şi renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Potrivit unor surse, preşedintele ar fi acceptat propunerea PSD referitoare la renegocierea PNRR pentru pensii.
Decizia a fost luat după negocierile dintre preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Muncii, Marius Budăi. Ciucă a fost întrebat, la Parlament, dacă a discutat cu şeful statului despre renegocierea PNRR la începutul lunii ianuarie, când au avut loc întâlnirile cu miniştrii.
„La discuţia pe care am avut-o împreună cu domnul preşedinte, cu fiecare ministru în parte, s-au discutat mai multe subiecte. A fost şi acesta. Şi atunci am fost destul de clari în ceea ce priveşte posibilitatea de renegociere. Este adevărat, domnul ministru a prezentat şi atunci şi a discutat şi cu mine că acest procent de 9,4% (cheltuieli din PIB cu pensiile – n.r.) nu ar fi suficient, suntem cu toţii de acord cu el, dar am stabilit să se demareze procesul de reformă a pensiilor în general şi după aceea …”, a spus şeful Guvernului.