Se majorează pensiile și salariile de la 1 ianuarie! Premierul tocmai a anunțat: Nu le vom mai folosi ca instrument politic

Premierul Florin Cîțu a declarat, la Antena 3, că salariile și pensiile românilor vor fi majorate de la 1 ianuarie. Acesta spune că oamenii trebuie să se obișnuiască cu faptul că majorările vor avea loc anual în prima lună din an. În plus, prim-ministrul subliniază că majorările nu vor mai fi folosite ca instrument politic.

„De la 1 ianuarie şi pensii şi alocaţii, toate cresc de la 1 ianuarie, şi salariul minim. Şi aşa trebuie să se obişnuiască românii: de la 1 ianuarie, în fiecare an, veniturile acestora – pensii, alocaţii, salariul minim – cresc de la 1 ianuarie. Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă la Antena 3.

Florin Cîțu: Majorarea va fi mai mare decât inflația

Premierul spune că majorarea va fi, întotdeauna, mai mare decât inflația, ținând cont și de creșterea economică.

În plus, prim-ministrul a amintit că susține majorarea salariului minim cu 10%. Anterior, primul ministru avansa ideea unei creşteri procentuale mai mici, dar care să aibă loc de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie.

Proiecția privind majorarea salariului minim va fi prezentată săptămâna viitoare

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a anunțat, în cursul zilei de joi, că Guvernul va prezenta săptămâna viitoare proiecţia proprie privind majorarea salariului minim pe economie.

„Pentru prima dată, la început de toamnă suntem trei părţi aşezate la aceeaşi masă care au agreat necesitatea majorării salariului minim, şi vorbesc de sindicate, patronate şi Guvern.

Salariul minim este insuficient în momentul de faţă şi trebuie să crească. Ca atare, am discutat deja cu prim-ministrul şi săptămâna viitoare vom prezenta o proiecţie a noastră, plecând de la solicitările sindicatelor şi patronatelor, de majorare a salariului minim, de ancorare a acestei majorări în indicatori economici, astfel încât să existe şi predictibilitate pentru mediul de afaceri ca aceste locuri de muncă cu salariul minim să fie sustenabile.

Majorarea salariului minim va avea un efect direct şi asupra prevenirii migraţiei românilor”, a afirmat Raluca Turcan.

Sursă foto: Dreamstime