Deși marea majoritate a țărilor se confruntă cu o criză fără precedent având în vedere efectele pandemiei de coronavirus, Austria urmează să majoreze salariile. Despre ce sume este vorba și când s-ar putea întâmpla acest lucru?
Prognoza economică arată că salariile din Austria sunt de așteptat să crească între 3,8 și 4,6 la sută în 2022. Aproximativ 100 de companii au participat la studiul Keinbaum, care a confirmat această prognoză, scrie vienna.at.
Astfel, potrivit unei previziuni Kienbaum, cea mai mare companie de consultanță, salariile în Austria vor crește cu 3,8 la sută nominal în anul 2022. Ajustat pentru inflație, este vorba despre o creștere de două procente.
Aceași sursă mai precizează că în cazul muncitorilor calificați și specialiști, creșterea salariului ar trebui să se ridice la 4,6 la sută sau 2,8 la sută în termeni reali. De menționat este faptul că aproximativ 100 de companii din Austria au participat la studiul Kienbaum și au anunțat procentul cu care salariile vor crește anul viitor, iar sondajul a fost realizat în 48 de țări.
În ceea ce privește situația din restul Europei, potrivit prognozei realizate de Kienbaum, cea mai mare creștere salarială va fi în Ungaria. Mai exact, sursa citată arată că salariile din țările UE vor crește între 1,9 și 5,8% nominale în 2022, iar în UE, se spune că Ungaria are cea mai mare creștere salarială, de 5,8%.
Ce se întâmplă cu salariile din țările membre ale UE
Pe de altă parte, în cazul țărilor din afara Uniunii Europene, datele centralizate de Kiienbaum arată că creșterea salariului mediu va fi cu 4,1% mai mare decât în țările UE. De mențonat este faptul că, potrivit sursei citate, cea mai puternică dezvoltare a salariului nominal din țările din afara UE este de așteptat în Turcia la 14,4 la sută. În ceea ce privește rata inflației, aceasta va fi de 11,8 la sută.
Albania în schimb va fi singura țară din Europa care a înregistrat o evoluție negativă de minus 1,8 la sută, în contextul în care creșterea salariului mediu este scăzută la 1,2 la sută, a spus consultantul de personal.
În cadrul unei emisiuni teelvizate, Alfred Berger, membru important în consiliul de administrație de la Kienbaum Viena a vorbit despre situația financiară din Austria și Germania.
Potrivit acestuia, cel mai mare factor de influență asupra dezvoltării salariilor în țările UE este situația economică a țării, urmată de evoluția prețurilor. În ciuda acestui lucru însă, membrul administrației de la Kienbaum Viena susține că în Austria și Germania, convențiile colective au cea mai mare influență asupra creșterii salariilor, urmată îndeaproape de performanța companiei.