CNCAV: Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore
CNCAV a punctat că medicii lupta în aceste momente pentru salvarea vieţilor unor pacienţi cu forme severe de COVID-19.
„În aceste momente, cu aceeaşi credinţă, sute de medici luptă pentru salvarea vieţilor unor pacienţi cu forme severe de COVID-19. Un român a murit la fiecare 8 minute în ultimele 24 de ore, tot din cauza COVID-19 (184 de pacienţi decedaţi). Din cei 184 de pacienţi decedaţi, 170 erau nevaccinaţi (92%)”, a transmis, sâmbătă seară, CNCAV.
De asemenea, autoritățile au transmis că 1.412 persoane sunt internate la ATI, din care 20 sunt minori. 11.328 de persoane sunt internate pe secţii, din care 325 sunt minori.
„Acesta este bilanţul COVID-19 din ultimele 24 de ore! Până când??? Vă rugăm: ascultaţi sfatul medicilor! Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluţie de protecţie împotriva COVID-19”, au completat specialiştii.
Bilanț COVID, 2 octombrie
Până în ziua de 2 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.257.145 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 1.945 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.127.564 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.590 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 177 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 3.090 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până în ziua respectivă, 37.394 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 01.10.2021 (10:00) – 02.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 184 de decese (96 bărbați și 88 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 184 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 45 la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.
151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 29 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.