Programul angajaților ar putea suferi schimbări majore în cazul în care acest proiect va merge mai departe. Propunerea legislativă a venit din partea unui grup de senatori PNL și PSD și prevede ca repartizarea timpului de lucru de 40 de ore/săptămână să fie stabilită prin contractual dintre angajat şi angajator.

Totodată, proiectul depus în Senat mai arată că aceasta poate fi chiar și de 10 ore/zi.

De această propunere sunt vizați salariații cu normă întreagă, în cazul cărora programul de muncă actual este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.

Astfel, în cazul în care angajatorul va fi de acord, angajații vor putea avea trei zile libere pe săptămână, urmând ca în cele patru zile lucrătoare să petreacă zece ore la locul de muncă.

„Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Această normă a timpului de muncă se stabileşte cu respectarea prevederilor Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene, în funcţie de raportul contractual dintre angajat şi angajator. Ea poate fi şi de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână.

Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore/zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Această repartizare a timpului de muncă se stabileşte de comun acord între angajator şi angajat, şi poate fi de 10 ore/zi, timp de patru zile, cu trei zile de repaus, dar cu respectarea prevederilor Directivei 2003/8d/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene”, se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de senatori PNL şi USR.

Ce avantaje aduce noua modificare

O serie de precizări în acest sens au fost făcute de liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu. Acesta a menţionat care sunt avantajele unei astfel de modificări pentru angajatori.

El a explicat că în acele locuri unde munca de 40 de ore poate fi efectuată în patru zile înseamnă o economie de costuri logistice pentru a cincea zi a săptămânii. Totodată, el a mai adăugat că există mai multe categorii care ar fi interesate de o astfel de modificare.

„Informaţiile pe care le-am primit din mediul de afaceri merg pe ideea că există anumite business-uri în care activitatea necesită o activitate de timp şi munca poate fi efectuată în 40 de ore pentru 4 zile, ceea ce înseamnă o economie de costuri logistice pentru a 5-a zi a săptămânii.

Există cel puţin două tipuri de categorii interesate la perechea angajator-angajat în IT, comunicare, creaţie. A doua categorie este acolo unde nici în 5 zile nu poţi să acoperi o activitate săptămânală şi atunci poţi să mergi pe varianta cu 2 salariaţi într-o săptămână, cum ar fi pe o zonă de HORECA unde este o activitate full-time sau în alte locuri unde există o activitate continuă şi unde poţi să ai un angajat care să lucreze luni, marţi, miercuri, joi şi altul vineri, sâmbătă, duminică”, a explicat Fenechiu, miercuri, la Senat.

Următorul pas este ca propunerea legislativă să fie dezbătută în Senat.