Modificări legislative privind obținerea permisului auto! Un nou proiect propus de UDMR ar urma să vină în sprijinul viitorilor șoferi. Ce-i așteaptă pe aceștia în cazul în care proiectul este aprobat?
Un nou proiect de lege depus de parlamentarii UDMR vine cu o serie de modificări în ceea ce privește examenul auto. Mai exact, cei din UDMR propun ca examinatorii să nu mai fie ofițeri MAI, ci persoane fizice, care ar urma să susțină un examen în acest sens.
Ce modificări importante sunt prevăzute
Proiectul este inspirat de sistemul american de obținere a permisului de conducere, unde de mulți ani viitorii șoferi dau examenul de șofat cu un instructor autorizat.
În acest context, viitorul examinator trebuie să îndeplinească anumite condiții. Acesta ar trebui să aibă peste 23 de ani, să nu fi avut permisul de conducere anulat, să fie apt medical și psihologic, să nu dețină o funcție la vreo școală de șoferi, să urmeze un curs de formare profesională și să treacă un examen.
În plus, mai este prevăzut ca acesta să aibă cel puțin 5 ani vechime de conducător auto la categoria unde urmează să fie examinator.
„Dezvăluirile periodice din presa românească despre corupția din sistem ridică semne de întrebare asupra statutului examinatorilor, așa cum această profesie este practicată în multe state membre.
Regula examinării candidaților de către cadre ale Ministerului Afacerilor Interne este specifică statelor din fostul bloc comunist și reprezintă o rămășiță a modului în care statul asigură controlul absolut în toate domeniile”, se arată în expunerea de motive a proiectului semnat de 22 de deputați UDMR.
Facilități pentru viitorii șoferi
Prin acest proiect se reglementează profesia de examinator autorizat, ca soluție pentru rezolvarea actualelor probleme din sistem. De asemenea, candidații au libertatea de a alege centre de examinare diferite pentru cele două probe ale examenului, în funcție de domiciliul sau reședința acestora.
„Soluțiile legislative propuse sunt menite să aducă un plus de transparență actualului sistem, să înlesnească procedurile administrative de obținere a permisului de conducere fără a face rabat de la calitatea sistemului de inițiere și pregătire a candidaților la obținerea unui permis de conducere”, mai arată inițiatorii proiectului legislativ.
În plus, se propune în proiectul de lege ca instructorul auto să fie prezent în mașină, alături de examinator pe perioada de desfășurare a examenului practic.
„Măsura este menită să reducă gradul de intimidare resimțit de candidați și să demonstreze cu adevărat dacă și-au însușit cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a conduce autovehicule în condiții de siguranță pe drumurile publice”, spune deputatul UDMR, Benedek Zacharie.