Se modifică fondul de răspuns la coronavirus. Anunțul făcut de UE

Comisia Europeană vine cu noi măsuri. Ursula von der Leyen, a anunțat aploarea „fondului de investiţii de răspuns la coronavirus", care poate atinge 25 de miliarde de euro.

„Sensul propunerii care a fost făcută de Comisie vizează deblocarea utilizării unor fonduri existente”, a explicat purtătorul de cuvânt al executivului european, Eric Mamer, în cadrul unui briefing de presă cotidian, relatează AFP, citată de agerpres.

„Nu spunem deloc că este vorba despre fonduri noi”, a adăugat acesta.

De asemenea, Mamer consideră  că „ar fi totuşi păcat să nu putem să încercăm să utilizăm, printre alte instrumente, o măsură privitoare la lichiditate care ar putea permite, în anumite cazuri, să se contribuie la răspunsul la criza sanitară şi economică”.

„Fond de investiţii de răspuns”

Marți, la finalul unei videoconferinţe cu liderii europeni privind coronavirusul, Ursula von der Leyen a anunţat instituirea unui „fond de investiţii de răspuns” la epidemie.

Fondul ar urma să fie destinat sistemelor de sănătate, micilor întreprinderi, pieţei muncii şi „sectoarelor vulnerabile din economia noastră”. De asemenea, acest „fond” va putea atinge „rapid 25 de miliarde de euro”, a spus ea.

„Voi cere Consiliului şi Parlamentului în această săptămână să deblocheze lichidităţi în cuantum de 7,5 miliarde”, a adăugat ea, precizând că este vorba despre bani proveniţi din fondurile structurale.

Fondurile au fost vărsate

Purtătorul de cuvânt al executivului european a explicat că aceste 7,5 miliarde de euro sunt fonduri deja vărsate către statele membre, dar neutilizate, şi care ar fi trebuit deci să fie returnate.

Propunerea Bruxellesului este de a li se lăsa statelor aceşti bani pentru ca ele să le utilizeze pentru combaterea epidemiei de coronavirus. „Dacă un stat membru nu are fonduri, această măsură de lichiditate nu se poate aplica, apriori, acestui stat membru”, a explicat Mamer.

De asemenea, se pare că pe baza celor 7,5 miliarde de euro, Comisia speră să mobilizeze până la 25 de miliarde de euro investiţii, „ţinând cont de ratele de cofinanţare medii în statele membre”.

„Nu spunem că este o iniţiativă care poate rezolva toate problemele economice cu care se confruntă toate statele membre”, a subliniat Mamer.

În prezent, toate statele UE sunt afectate de coronavirus, în special Italia cu 12.462 de persoane infectate şi 827 de decese.