Se modifică Legea Pensiilor! Marius Budăi a luat decizia recent. Vești de Crăciun pentru pensionari

pensii

Sursa: Capital.ro

Se modifică Legea Pensiilor în curând. Vestea dată de Ministerul Muncii și de ultimele decizii luate de ministrul Marius Budăi arată că lucrurile se vor schimba pentru pensionari de anul viitor.

România mai bifează un obiectiv din PNRR înainte de Anul Nou, asta după ce Ministerul Muncii a anunțat că înființează un comitet care va monitoriza reforma legii pensiilor. Surse G4media.ro spun că Banca Mondială va face consultanța pentru reformă, atât pe legea pensiilor, cât și pe legea salarizării.

Comitet pentru montorizarea reformei din sistemul public de pensii

Ministerul Muncii înființează un comitet care va monitoriza reforma sistemului public de pensii potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență, arată un proiect pus în dezbatere pe site-ul instituției. România va bifa astfel un nou jalon din PNRR, programat pentru finalul acestui an. Totodată, pentru a nu rata definitiv un alt jalon, sursele Economedia susțin că Banca Mondială va fi cea care va realiza consultanța pentru reforma sistemului de salarizare publică și schimbarea legii pensiilor, în contextul în care licitația în acest sens a fost anulată pentru că interesul din piață a fost scăzut, scrie G4media.ro.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a scos la licitație în SICAP, în luna octombrie, un contract de 6 milioane euro (24 de milioane lei) pentru consultanță în privința reformei sistemului de salarizare publică și a legii pensiilor. Schimbarea acestor legi care vizează direct circa 7 milioane de români este asumată de statul român, prin PNRR, în fața UE, și va presupune eliminarea unor inechități și discrepanțe. Printre acestea, eliminarea sau plafonarea unor sporuri, corelarea strictă a pensiei cu contributivitatea și eliminarea discrepanțelor de gen. Modelul va fi luat din afară, de la alte state din UE mai avansate decât noi.

Acest contract reprezintă și un jalon din PNRR, mai precis „asistență tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislația națională privind achizițiile publice”. Acest obiectiv trebuia bifat până la finalul anului pentru a primi banii.

Marius Budăi, anunț în prag de Crăciun despre pensii

De asemenea, Marius Budăi a vorbit recent despre ce se întâmplă cu pensiile românilor în perioada următoare, mai exact de la 1 ianuarie 2022.

„Avem pensia minimă majorată cu 25% de la 800 de lei la 1.000 de lei şi valoarea punctului majorat de la 1.442 la 1.586. Am vrut să se vadă tipărit şi pe acel cupon din luna ianuarie şi sprijinul financiar pe care îl acordăm seniorilor acestei ţări care au pensia mai mică sau egală cu 1.600 de lei.

Am preferat să fac acest lucru pentru că am auzit de atacul USR la CCR şi am auzi mulţi seniori întrebându-se dacă vor ma primi majorările în ianuarie sau chiar părinții pentru copiii lor la alocație, sau persoane cu dizabilități.

Eu ştiu şi nu e un atac politic. Eu ştiu că USR îi vrea săraci pe cetățenii români, că altfel nu prindeau 9.4% în PNRR, dar asta e altă discuție. Eu am preferat să-i informez corect pe cetăţeni şi să-i liniștesc în primul rând pentru că părinţii şi bunicii noştri chiar nu merită să fie panicați doar aşa într-una că îşi doresc unii.

În 4-5 ianuarie vom începe să facem plați spre Poșta Română care va vira banii oamenilor, astfel încât calendarul să nu fie încălcat. Nu există niciun risc ca aceste plăți să nu se facă în cuantumul majorat”, a spus Marius Budăi la Antena 3 vineri, în Ajunul Crăciunului.