Vești importantante pentru cei care primesc pensie de urmaș! Legea pensiilor din România ar putea suferi anumite modificări semnificative. Ce schimbări aduce acest proiect legislativ?

Totul este inclus într-un nou proiect de lege ce a fost depus la Parlamentul României. Noua propunere legislativă vizează modificarea Legii pensiilor (263/2010). Această schimbare ar putea reprezenta un beneficiu pentru mai mulți cetățeni. Există șanse ca pensiei de urmaș să fie acordată mai multor categorii de persoane.

Cine va mai beneficia de pensie de urmaș

Modificarea vizează soțul supraviețuitor în cazul în care mariajul a durat mai puțin de zece ani, dar cel puțin un an. În această situație, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se va diminua cu 0,58% pentru fiecare lună. Adică cu 7% pentru fiecare an de căsătorie care lipseşte din durata de zece ani.

Legea pensiilor prevede că “pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.”

Condiții pe care soțul trebuie să le îndeplinească

Una dintre condițiile principale pe care soțul supraviețuitor trebuie să o îndeplinească pentru a avea drept la pensie de urmaș, pe toată durata vieții, este ca durata mariajului să fi fost de cel puțin 15 ani. Bineînțeles, acesta trebuie să aibă vârsta standard de pensionare.

Dacă căsătoria s-a întins pe cel puțin zece ani, soțul supraviețuitor are dreptul la pensia de urmaș, în cazul în care partenera a decedat. În cazul căsătoriilor cu durata între zece și 15 ani, valoarea pensiei de urmaș cuvenită soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Noul proiect legislativ vizează și casele de pensii. Schimbările vor obliga „casele de pensii să ia în considerare toate veniturile pentru care s-a plătit contribuţia la asigurările sociale, pentru perioadele anterioare datei de 1.04.2001 (nu doar sporurile cu caracter permanent, cum este prevăzut în Legea nr. 263/2010)”.