Se modifică milioane de pensii! Veste imensă de la Guvern: Îl susțin

pensionari

Sursă: Dreamstime

Anunțul momentului despre pensiile din România. Ce ar urma să se întâmple cu veniturile pensionarilor și ce pregătește Guvernul? Informații de ultimă oră venite chiar acum.

Vestea zilei despre pensiile din România. Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş a vorbit despre rediscutarea PNRR-ului cerută de ministrul Muncii, Marius Budăi în ceea ce priveşte procentul din Produsul Intern Brut (PIB) pe care România îl alocă sistemului public de pensii.

Ministrul Boloș susține acest demers și prezintă argumente solide. El subliniază faptul că în momentul în care s-a negociat actualul PNRR, Europa se confrunta doar cu o criză sanitară generată de pandemia de coronavirus. Acum însă, situația s-a schimbat, iar România, dar și restul continentului se confruntă cu mai multe crize în același timp.

Este vorba despre criza războiului, criza la utilități, dar și criza alimentară care este de abia la început și care necesită măsuri concrete.

România se confruntă cu trei crize în același timp

„Chiar îl felicit pentru această iniţiativă pe care o are, îndrăzneaţă, şi îl susţin. E o perioadă în care aceste măsuri care te împiedică să vii în ajutorul oamenilor nu prea stau în picioare. Să nu uităm că atunci când s-a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Uniunea Europeană avea un singur tip de criză de gestionat.

Era criza COVID şi criza medicală. Pe când, ulterior, după ce lucrurile au evoluat, acum suntem în situaţia în care avem trei crize – criza războiului din Ucraina şi în plus mai avem o criză la utilităţi şi mai avem una care stă în aşteptare şi care v-am menţionat-o (criza alimentară – n.r.) – deci condiţiile de acum ale traiului oamenilor şi a restructurării cheltuielilor publice nu mai seamănă cu cele de la începutul negocierii şi primele momente ale negocierii PNRR, aşa încât demersul dumnealui este unul cât se poate de firesc”, a spus ministrul, la Prima Tv.

Totodată, Marcel Boloș a mai vorbit și despre rata inflației de 14%, dar și despre milioane de oameni care se află în risc de sărăcie la momentul actual.

El a mai adăugat că România trebuie să ia măsuri concrete pe partea socială și trebuie să atragă fonduri pentru realizarea de investiții.

Milioane de români, la limita pragului de sărăcie

„Avem o rată a inflaţiei de 14%, avem 3,2 milioane de oameni în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă, acestea sunt nişte realităţi. Dacă dumnealui nu ar lupta pentru acest lucru, nu cred că i-ar face cinste demnitatea de ministru.

Eu susţin acest demers, dar în acelaşi timp susţin şi sunt convins că tot ceea ce noi facem acum şi luăm ca măsuri pe partea socială trebuie să fie dublate de aceeaşi ritmicitate, dacă nu cu o cât mai mare dinamică a atragerii fondurilor pentru realizarea de investiţii”, a mai afirmat ministrul Proiectelor Europene.

Menționăm faptul că precizările lui Marcel Boloș vin după ce anterior, Marius Budăi a anunțat că va solicita eliminarea procentului din PNRR pentru pensii.

Totodată, ministrul Muncii mai adăuga că va propune eliminarea procentului de 9,4% din PIB din PNRR pentru pensii.

„Eu aş elimina total procentul, nu scrie nicăieri în nicio lege a pensiilor din UE că ne încadrăm în atât. Nu scrie. Voi propune eliminarea procentului, pentru că până la urmă fiecare stat membru trebuie să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice, bineînţeles respectând reglementările europene. Eu sunt un pro-european convins şi spun clar că statele trebuie să-şi decidă politicile”, a declarat Marius Budăi.