Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ”se sparge” în nouă structuri. Adunarea Generală a Creditorilor din SC Oltchim SA a aprobat modificarea planului de reorganizare, luni 6 martie 2017, de către toate categoriile de creditori, ceea ce înseamnă privatizare prin vânzarea de active.
”Modificarea planului privește exclusiv metoda de vânzare a Oltchim SA (toate celelalte prevederi ale planului rămânând în vigoare), în sensul în care se va face ofertarea și vânzarea activelor pe pachete de active funcționale și nu prin metoda transferului activelor și activitții actuale pe Oltchim SPV, întrucât metoda inițial aprobată nu observă, în opinia Uniunii Europene, principiul discontinuității economice, fapt care atrage riscul recuperării presupusului ajutor de stat de la cumpărător”, se arată în documentul transmis BVB.
În data de 6 martie, modificarea planului de reorganizare a fost votat în proporţie de 53% de către reprezentaţii băncilor care aşteaptă bani de la Oltchim, de 66% în cazul reprezentanţilor salariaţilor, de 93% în cazul celor de la bugetul de stat, în timp ce reprezentanţii chirografarilor (Apele Române şi CET Govora) au fost de acord în proporţie de 100%. Așadar, modificarea a fost votată de către majoritate și nu ar avea cine să atace decizia judecătorului sindic.
În acest moment, nu se poate trece la aplicarea acestor modificări deoarece este necesar să mai treacă o săptămână până când judecătorul sindic va aproba votul Adunării Generale a Creditorilor, încă două săptămâni în care se poate ataca prin apel, plus câteva zile până la depăşirea tuturor termenilor birocratici.
Din documentul transmis BVB mai reiese că cei care vor prelua activele nu sunt obligați să continue activitatea, nu sunt obligați să preia angajații. Iar dacă vor să preia angajații, se face o listă cu cei care vor să treacă la privat.
Astăzi, ministrul Economiei, Mihai Tudose, merge la combinat ca să discute despre stadiul în care se află vânzarea de active cu administratorii judiciari şi cu sindicatele, potrivit reprezentanţilor instituției.
Oltchim a avut un profit net de 11,37 milioane lei (2,5 milioane euro) anul trecut, după ce în 2015 a raportat pierderi de 48,46 milioane lei. Totodată, cifra de afaceri a avut o creștere de 1,7%, ajungând la 754,8 milioane de lei.