Lucian Bode consideră că întreaga Uniune Europeană ar trebui să aibă soluții comune în ceea ce privește serviciile de transporturi. România va propune în acest sens o serie de recomandări la Consiliul extraordinar al miniştrilor Transporturilor din UE.
România va propune, săptămâna viitoare, la Consiliul extraordinar al miniştrilor Transporturilor din Uniunea Europeană (UE), elaborarea unui set de recomandări în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a transporturilor după ridicarea stării de urgenţă, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţii, Lucian Bode.
„În industria de transport problemele sunt, în marea lor majoritate, aceleaşi în toate statele membre, dacă e să ne referim strict la Uniunea Europeană. Aşadar, soluţiile nu pot fi decât comune. Consider că Uniunea Europeană trebuie să elaboreze de urgenţă un cadru juridic privind viitoarele standarde în ceea ce priveşte serviciile de transport. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla foarte curând. Vă aduceţi aminte că la debutul pandemiei în Europa în materie de transport, în urma consultării miniştrilor de Transporturi din toate statele membre, Comisia a elaborat un set de recomandări în ceea ce priveşte transportul de marfă: acele culoare verzi, cu timpii de aşteptare la frontieră de maxim 15 minute, tranzit şi aşa mai departe. Aceste recomandări au fost implementate de către toate statele membre, iar astăzi când suntem în stare de urgenţă transportul de marfă, o linie vitală pentru funcţionarea economiei, se desfăşoară fără probleme. Săptămâna viitoare, când va avea loc Consiliului extraordinar al miniştrilor Transporturilor din Uniunea Europeană, România va propune elaborarea unui set de recomandări în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a transporturilor după ridicarea stării de urgenţă. Dacă ne referim la aerian, să stabilim foarte clar ce se va întâmpla în aeroporturi, în aeronave – cum se vor vinde biletele, cum se vor poziţiona pasagerii în avion, apoi în domeniul feroviar unde noi deja am implementat acel principiu „un loc liber, un loc ocupat”, a spus Bode, la Digi 24.
Conform ministrului de resort, România poate recupera decalajele acumulate în perioada de criză, pe perioada pandemiei, doar prin accelerarea marilor proiectelor de investiţii în infrastructura de transport.
„În domeniul rutier trebuie să stabilim la nivelul Uniunii Europene să respectăm cu toţii modul în care se va desfăşura transportul intra-judeţean de persoane, transportul în interjudeţean, transportul în regim de taxi. Să nu uităm că, astăzi, ce puţin până pe 15 mai, România se află în stare de urgenţă. Aşadar, este foarte important ce facem astăzi în domeniul transporturilor. Aş da un exemplu la care ţin foarte mult, şi anume că recuperarea decalajelor acumulate în perioada de criză se poate face doar prin accelerarea marilor proiectelor de investiţii în infrastructura de transport. Acest lucru, după cum sunt convins că toţi românii au văzut, acest lucru se întâmplă astăzi în România”, a subliniat oficialul.
Acesta a precizat că toate şantierele sunt deschise la acest moment, în România, iar în perioada următoare vor demara şi alte proiecte majore pentru dezvoltarea infrastructurii de transport.
„Toate şantierele sunt deschise. În ultimele săptămâni, de când a debutat criza în România, am început lucrările la alte şantiere noi cum sunt Sibiu – Piteşti sau Varianta Ocolitoare Timişoara Sud, unde astăzi mă voi deplasa aşa cum am făcut şi săptămânile trecute. Vom continua aceste proiecte de investiţi mari şi vom demara în perioada următoare alte proiecte majore pentru dezvoltarea infrastructurii: Sibiu – Piteşti, cu celelalte două loturi 4 şi 5, Craiova – Piteşti, Autostrada Transilvania, Comarnic – Braşov. Sunt convins că, odată începute, toate aceste proiecte vor fi duse la bun sfârşit”, a afirmat Lucian Bode.
Demnitarul a punctat faptul că statul român nu are nicio datorie către marii antreprenori, iar aceştia „au toate condiţiile asigurate pentru a merge înainte”, în timp ce „transportul de marfă se desfăşoară foarte bine, în această perioadă”.