Digitalizarea sistemului de pensii private din România este la un pas de a deveni realitate, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară. Demersul a fost pornit în august 2020, având în vedere şi influenţa pe care a avut-o pandemia de COVID-19.
Se pregăteşte digitalizarea sistemului de pensii private din România! Anunţul a fost făcut chiar de la vârful ASF, de către vicepreşedintele Daniel Ştefan Armeanu.
Cadrul de reglementare pentru digitalizare acestui sistem a fost finalizat, a precizat Armeanu, care a subliniat că unul dintre obiectivele principale este integrarea tehnologiilor digitale în cadrul operaţiunilor care se derulează la nivelul pieţei, atât între administratori şi participanţi, cât şi între autoritatea de supraveghere şi administratorii de fonduri de pensii.
Care este scopul acestei transformări digitale a sistemului de pensii private?
“Transformarea digitală va contribui şi la automatizarea proceselor, va eficientiza atât relaţia administrator-participant, cât şi cea dintre autoritatea de supraveghere şi administratori, va conduce la creşterea transparenţei sistemului de pensii, printr-un acces mai facil la informaţii şiva permite dezvoltarea inteligentă şi modernizarea pieţei pensiilor private în România”, se arată în comunicatul ASF.
“Digitalizarea, atât la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară, cât şi la nivelul entităţilor supravegheate şi al consumatorilor, devine necesară. La nivelul instituţiilor financiare, se constată că un număr din ce în ce mai mare de entităţi îşi intensifică eforturile spre transformarea digitală şi alocă resurse umane şi financiare considerabile în acest scop, pentru a se putea adapta rapid noilor provocări şi pentru a-şi proteja activitatea, angajaţii şi clienţii. (…)
Procesul de digitalizare a sistemului de pensii private a vizat atât optimizarea relaţiei participanţilor la fondurile de pensii administrate privat (Pilon II) şi la fondurile de pensii facultative (Pilon III) cu administratorii fondurilor, cât şi a celei dintre ASF şi administratori”, transmite Autoritatea de Supraveghere Financiară.
În luna august 2020, având în vedere şi impactul pandemiei de coronavirus, s-a reglementat, într-o primă etapă, posibilitatea transmiterii prin mijloace electronice de către administratori către participanţii la fondurile de pensii private a informării anuale cu privire la activul personal, în funcţie de opţiunea exprimată de către participanţi.
Au mai fost apoi iniţiate o serie de etape, printre care şi cea de la începutul anului în curs, privind iniţierea unui proces amplu de modificare şi completare a normelor care reglementează activităţile de aderare a participanţilor, utilizare a activului personal net, transfer şi marketing aferente Pilonului II şi Pilonului III, pentru introducerea utilizării semnăturii electronice şi accelerarea procesului de digitalizare a operaţiunilor care au loc între administratori şi participanţi.
Acte normative aflate în etapa publicării în MO
Următoarele proiecte de acte normative sunt, în acest moment, în etapa publicării în Monitorul Oficial:
- Proiectul Normei pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat şi Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 18/2018 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii facultative – proiecte care conţin prevederi referitoare la acordarea posibilităţii persoanelor eligibile de a semna un act individual de aderare şi prin intermediul semnăturii electronice calificate şi la posibilitatea transmiterii, în anumite cazuri, a unor documente şi prin mijloace de comunicare electronice.
- Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii facultative prevede ca participanţii care au împlinit vârsta de 60 de ani să aibă posibilitatea, în funcţie de opţiunea acestora, de a transmite documentaţia necesară utilizării activului personal net prin mijloace electronice, inclusiv prin aplicaţii puse la dispoziţie de către administrator, precum şi o nouă modalitate de semnare a cererii de plată a activului personal net, respectiv prin intermediul semnăturii electronice calificate.
- Proiectul Normei pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 26/2014 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat şi Proiectul Normei pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2006 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii facultative prevăd acordarea posibilităţii participanţilor care doresc să se transfere la un alt fond de pensii administrat privat, respectiv la un alt fond de pensii facultative de a semna actul individual de aderare şi prin intermediul semnăturii electronice calificate.
- Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei nr. 3/2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 5/2013 şi Proiectul Normei pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2013 privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative conţin prevederi referitoare la acordarea posibilităţii persoanelor eligibile de a semna un act individual de aderare şi prin intermediul semnăturii electronice calificate, precum şi completări cu privire la termenele de transmitere a documentelor în format electronic.
Se mai află în etapa publicării în Monitorul Oficial proiectul Normei privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor privat, care conţine prevederi privind introducerea unor noi anexe pentru eliminarea transmiterii unor documente în format tipărit (situaţiile financiare anuale, raportările contabile semestriale, raportul anual, etc.), acestea urmând a fi transmise prin intermediul sistemului informatic de raportări (SIR), astfel relaţia dintre administratori şi ASF fiind complet digitalizată.
Sursă foto: Pixabay