Se modifică taxarea pentru drumurile din România! Cătălin Drulă: Este ceva firesc în toată Europa

Autostradă

Sursă: Dreamstime

Cătălin Drulă a oferit detalii despre modificările pe care guvernanţii le plănuiesc cu privire la taxarea circulaţiei pe drumurile din România. Ministrul Transporturilor a dat drept exemplu celelalte ţări europene, unde transportatorii sunt taxaţi altfel. Oficialul spune că nu se va modifica totuşi nimic la nivelul autoturismelor.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, dă asigurări şoferilor din România că rovinieta nu se va schimba în viitorul apropiat pentru autoturisme. Traficul greu, în schimb, trebuie taxat altfel, spune oficialul.

Drulă a vorbit despre implementarea “unei noi taxări corecte” până la finalul anului 2023.

“Pentru maşini mici rămâne acea vinietă, valabilă pe timp, sistemul de acum”

“Cei care folosesc mai mult drumul trebuie să plătească mai mult. Nu vrem să lovim în transportatori. Vom gândi o taxare pe distanță și nu pe timp, iar asta ar putea să însemne chiar sume mai mici pentru anumiți transportatori. Vom avea în vedere poluarea, distrugerea drumurilor așa încât să avem o taxă cât mai echitabilă.

Pentru maşini mici rămâne acea vinietă, valabilă pe timp, sistemul de acum. Aşa e şi în Austria, pentru maşini mici se plăteşte vinieta austriacă, traficul greu plăteşte la distanţă parcursă. Sunt diverse metode şi sisteme. Unele implică un sistem montat la bordul camionului, altele sunt bazate pe camere care recunosc numerele de înmatriculare, fiecare ţară foloseşte un sistem diferit.

E vorba de a ne alinia acestei tendinţe de taxare europeană, ceea ce permite o taxare mai corectă şi a utilizării, şi a poluării cauzate, permite să avem o competiţie mai echilibrată între traficul feroviar şi cel rutier”, a declarat şeful de la Ministerul Transporturilor, invitat luni seara la Digi24.

“În aproape toată Europa (…) se taxează folosirea reţelelor de drumuri naţionale, de autostrăzi, nu pe timp, ca în România”

Cătălin Drulă spune că autostrăzile ce vor fi construite în România cu ajutorul fondurilor din PNRR nu vor avea taxă, plata venind din rovinietă în cazul autoturismelor şi prin plata la distanţă pentru traficul greu.

“E vorba de ceva destul de firesc în toată Europa: în ceea ce priveşte traficul greu, maşinile de peste 7,5 tone: camioane, tiruri, autocare şi aşa mai departe, în aproape toată Europa, dacă nu mă înşel în 23 din 27 de state membre, se taxează folosirea reţelelor de drumuri naţionale, de autostrăzi, nu pe timp, ca în România, unde cumpărăm o vinietă care e valabilă o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanţa parcursă.

Chiar şi ţările de lângă noi – Bulgaria, Ungaria, Austria, folosesc deja acest sistem. E vorba ca şi noi să facem această trecere, pentru traficul greu”, a mai precizat Drulă, potrivit Agerpres.

“Lucrurile astea nu se vor întâmpla peste noapte (…) Vom avea consultări ample”

Ministrul Transporturilor a dat asigurări că aceste decizii nu vor fi luate fără a exista mai întâi consultări ample cu transportatorii.

“ (Transportatorii – n.red.) să se aştepte în primul rând că lucrurile astea nu se vor întâmpla peste noapte. Colegii de la Ministerul Fondurilor Europene au datele exacte, dar cred că este vorba de anul 2023, spre sfârşit, pentru introducerea acestui sistem. Vom avea o consultare cu industria.

Din ce am tatonat personal, nu există o opoziţie, ba chiar unora le convine: când camionagii au vinieta cumpărată pe timp, sunt tentaţi să folosească cât mai mult acest timp, pentru că îl plăteşti oricum, iar pentru mulţi e mai avantajos acest sistem al taxării la distanţă.

Vom avea consultări ample, inclusiv referitor la nivelul acestei taxe, dar aici a fost şi una din condiţii, PNRR-urile statelor membre sunt condiţionate de reforme, deci este un plan de recuperare după pandemie condiţionat de reforme, ori una dintre reforme a fost să taxăm mai corect pe cei care poluează, să avem un raport mai corect între feroviar, care e un mod de transport mai puţin poluant, şi rutier, şi până la urmă e o obligaţie pe care o avem ca stat membru – să introducem acest sistem de taxare”, a mai explicat Cătălin Drulă.

Sursă foto: Dreamstime