Informația momentului despre pensii. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a vorbit despre situația PNRR, dar și despre prevederile privind anumite pensii. Toate pensiile urmează să fie modificate.
Mai exact, Marcel Boloș susține că termenul limită pentru jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind pensiile speciale este luna decembrie.
Totodată, el a subliniat faptul că până la acel moment această problemă ar urma să fie reglementată, însă purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, are cu totul alte explicații.
„Suntem în luna iulie. Jalonul are deadline luna decembrie, deci până la sfârşitul anului această problemă sigur că trebuie să fie reglementată, cel puţin aşa cum spune astăzi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar să nu uităm că în toamnă mai avem reluarea renegocierii PNRR-ului cu Comisia Europeană şi să vedem atunci care va fi mandatul cu care vom fi investiţi de către Guvern şi de către coaliţie şi, desigur, alternativele pe care le avem la îndemână.
Sunt, după cum ştiţi, renegocierea şi respectarea termenului asumat prin PNRR pentru acest jalon”, a explicat Marcel Boloş.
Legislația din România nu include pensiile militare de stat în categoria pensiilor speciale
Dan Cărbunaru, pe de altă parte, a fost cât se poate de clar. El a subliniat faptul că legislaţia românească nu include pensiile militare ca pensii speciale. În acest sens, această chestiune trebuie clarificată cu Comisia Europeană.
Totodată, el a mai adăugat că va exista un dialog între miniștrii români și Comisia Europeană, astfel încât să fie puse la punct anumite detalii privind clarificarea unor noțiuni.
„Legislaţia României nu include în categoria pensiilor speciale pensiile militare de stat, care au un alt regim, dar pentru că există în acest moment, ca şi pe alte multe jaloane şi ţinte un dialog cu Comisia Europeană, astăzi, miniştrii de resort au convenit să poarte acest dialog la următorul nivel, tocmai pentru a clarifica aceste confuzii între termeni juridici şi anumite conotaţii care s-au creat anumitor pensii.
În perioada următoare, va fi un dialog între anumiţi miniştri din Guvernul României care gestionează într-un fel astfel de domenii şi reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a clarifica în primul rând noţiunile, aşa cum sunt ele înţelese în sensul legii”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ce scrie în PNRR despre pensii?
Întrebat dacă este o solicitare legitimă a Comisiei Europene de includere a pensiilor militare în sistemul public de pensii, Marcel Boloş susține că dacă este vorba despre jalon, conținutul său este pentru pensiile speciale.
Pe de altă parte, dacă este vorba despre legislația națională, aici sunt pensiile de serviciu. El a mai adăugat că nu este încrezător că intervenția Comisiei Europene ar putea determina România” să facă într-un alt fel decât există practica în ţările membre ale Uniunii Europene”.
„Dacă ne referim la jalon şi conţinutul lui este pentru pensiile speciale. Dacă ne referim la legislaţia naţională, noi avem pensiile de serviciu. În toate statele membre ale Uniunii Europene, pentru aceste grupe de funcţionari şi personal încadrat există pensii de serviciu. Nu cred că va putea interveni Comisia Europeană să determine România ca să facă într-un alt fel decât există practica în ţările membre ale Uniunii Europene.
Aici e o chestiune care trebuie limpezită, pentru că, aşa cum arată lucrurile în momentul de faţă, există această, să zicem, neconcordanţă între ceea ce spune jalonul, ceea ce există în legislaţia naţională şi apoi ne-am uitat şi în practica ţărilor membre ale Uniunii Europene pentru că nu cred că putem fi obligaţi ca să facem altfel decât ceea ce se practică în ţările membre ale Uniunii Europene”, a afirmat Marcel Boloş.
Comisia Europeană vrea să fie sigură că România va rambursa suma împrumutată
Totodată, ministrul a mai adăugat că toate aceste constrângeri au luat naștere în condițiile în care Comisia Europeană doreşte să se asigure că împrumutul acordat României va fi rambursat.
„Toate aceste categorii de personal au acest regim al pensiilor de serviciu şi ar fi nedrept dacă ar trebui să facem într-un alt fel, în condiţiile în care aceste reforme şi aceste constrângeri pe care le avem să zicem la nivelul reformelor mari, ele au venit pe fondul faptului ca să se asigure Comisia că împrumutul pe care îl acordă României va fi rambursat.
Atunci aveam un vârf de datorie publică şi trebuia să facem dovada că vom optimiza categoriile de cheltuieli publice importante pentru ca să putem rambursa împrumutul acordat. Probabil dacă vom ajunge în situaţia în care să demonstrăm că sustenabilitatea pentru aceste categorii de cheltuieli nu este o problemă, nu cred că vom avea sau nu ar trebui să avem probleme din punctul de vedere al negocierii cu Comisia Europeană”, a mai transmis Marcel Boloş.