Se întoarce iarna în România. Zeci de județe sunt sub avertizare Cod galben de vreme rea. S-a aflat și care sunt cele mai afectate zone. Mai mult, meteorologii au dezvăluit și până când va fi valabilă atenționarea.
Sunt probleme mari cu vremea în aproape întreaga țară. Meteorologii au emis o nouă atenționare Cod galben de vremea rea. Zeci de județe sunt afectate. Se pare că iarna și-a intrat total în drepturi în țara noastră.
25 de județe sub avertizare Cod galben
25 de județe sunt sub avertizare Cod galben. Cei de la Administraţia Naţională de Meteorologie au emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până joi seara în 25 de judeţe.
Judeţele vizate de noua atenţionare sunt: Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Alba, Argeş, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.
Vremea rea se menține până în această seară, la ora 20:00. În Carpaţii Meridionali şi local în Orientali, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90-100 km/h.
Nici cei din Moldova nu scapă de probleme. Vântul se va intensifica treptat, local şi temporar cu rafale de 70 – 80 km/h. Potrivit prognozei, intensificări ale vântului se vor semnala şi în nord-estul Munteniei şi în Dobrogea îndeosebi joi, unde rafalele vor depăşi 55 – 65 km/h.
Cei de la ANM anunță că în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea.
Viscol în Buzău
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de viscol, valabilă în zone din judeţul Buzău.
Potrivit meteorologilor, până la ora 13:00, în judeţul avertizat, îndeosebi în localităţile Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Siriu, Mânzăleşti şi Bisoca, se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 110 – 130 km/h. Local, zăpadă va fi spulberată.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM, conform Agerpres.