Astăzi, operatorul Airberlin, cea de-a doua mare companie germană (și a 6a europeană) va intra în alianța One World, din care mai fac parte, printre altele, British Airways și Iberia.
Din această alianță a făcut parte și operatorul ungar Malev, care la începutul acestui an a încetat să mai opereze. Momentul intrării în One World marchează și crearea hubului și a unei noi baze Airberlin pe Brandenburg Airport, cel mai nou aeroport din Germania ce urmează a fi inaugurat în iunie.
După numărul de pasageri transportați (35 milioane în 2011), Airberlin este a doua cea mai mare companie din Germania. În România, operatorul a efectuat cursele charter din Germania către litoralul Mării Negre, începând cu sezonul estival 2010.
De asemenea, NIKI – compania fostului pilot Niki Lauda – și parte a Airberlin Group, va deveni membru afiliat al One World. În România, NIKI operează zboruri directe către Viena.