Se opreşte iarăşi apa caldă în Capitală. Lucrări în trei sectoare până pe 11 august

lucrari sistem de termoficare

SURSA FOTO: Dreamstime

Termoenergetica a informat că furnizarea agentului termic pentru apă caldă va fi sistată în Sectoarele 2 și 3, precum și în zonele Aviației, Floreasca, Calea Dorobanților din Sectorul 1, până în data de 11 august,.

Simultan cu oprirea CTE Sud pentru efectuarea reviziei anuale au fost începute și lucrări pe conducta Magistralei 3 Sud, cu diametrul de 1200 mm – în zona străzii Releului, cât și în căminul Releului, unul dintre cele mai importante noduri din sistemul de termoficare din Municipiul București a anunțat, marți, CMTEB (Compania Municipală Termoenergetica București) SA.

În aceste condiții, furnizarea agentului termic pentru apă caldă va fi sistată în Sectoarele 2 și 3, precum și în zonele Aviației, Floreasca, Calea Dorobanților din Sectorul 1, până în data de 11 august 2023.

Vor fi refăcute armăturile și conductele

Căminul Releului, acolo unde vor fi începute lucrările de importanță majoră pentru viitoarea funcționare a sistemului de termoficare este unul dintre cele mai importante, fiind un cămin în care sunt amplasate vanele care fac legătura între Magistrala 3 Sud și Magistrala Berceni, respectiv legăturile între conductele de alimentare între CTE Sud si CTE Progresu.

„În următoarele zile, vor fi refăcute toate armăturile și conductele din interiorul căminului. Este unul dintre cele mai mari cămine din rețeaua de termoficare a Capitalei, cu o suprafață de 180 de metri pătrați și în cazul său, expertiza a arătat că prezintă degradări importante ale structurii de rezistență cauzate în mare parte de lipsa investițiilor.

Astfel, vor fi remediate: zone extinse în care acoperirea cu beton a armăturii nu este asigurată; zone în care armătura longitudinală din grinzi, este afectată de rugină, astfel încât, armătura și-a redus diametrul la mai puțin de jumătate (inclusiv zone unde armatura este în totalitate degradată); zone în care armătura transversală din grinzi este afectată de rugină, astfel încât armătura și-a redus diametrul cu circa 5 mm”, potrivit Termoenergetica.

Termenul de finalizare a lucrărilor depinde de complexitatea acestora

În același timp, se vor executa lucrările de înlocuire a aproximativ 20 de metri de conductă cu diametrul de 1200 mm și alți aproximativ 50 de metri de conductă cu diametrul de 1000mm.

Vor fi înlocuite, de asemenea, și două vane cu diametrul de 1000 mm și alte vane de golire sau de aerisire.

Conducta Magistralei 3 Sud a fost pusă în funcțiune în anul 1968, această zonă de rețea având 55 de ani de funcționare. Termenul estimat pentru reluarea furnizării agentului termic este 11 august 2023, mai informează sursa citată.

Totodată, simultan cu intervalul în care CTE Sud va fi oprit pentru efectuarea reviziei anuale, vor fi executate mai multe lucrări de reparații, printre care zonele Colentina (Dn 800mm), Tineretului ( Dn 500mm și 600mm), Calea Călărașilor (Dn 500mm).

După finalizarea lucrărilor, vor fi efectuate manevrele pentru trecerea consumatorilor arondați CTE Sud la alimentarea din CTE Progresu. O parte din consumatorii alimentați de CTE SUD vor fi arondați la CT Titan. Manevrele tehnice se vor derula progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi gradul de uzură tehnică foarte mare a conductelor, care îngreunează efectuarea operațiunilor desfășurate.

Termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Potrivit Termoenergetica, finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.