De două ori mai mulți bani pentru centrele de transfuzie sanguină
Se dau de două ori mai mulți bani! Proiectul a fost elaborat la propunerea Institutului Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau”. Acesta modifică și completează ordinul ministrului Sănătății nr. 1479/2014, care stabilește contravaloarea unei unități de sânge, a componentelor sanguine umane pentru utilizare terapeutică, precum și a produselor sanguine obținute din prelucrarea plasmei.
Autorii proiectului argumentează că prețurile respective, stabilite în 2014, nu au fost actualizate până în prezent.
“În situaţia în care, începând cu anul 2018, indicele anual al preţurilor de consum a înregistrat un trend crescător, acest lucru are un impact semnificativ la nivelul preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor utilizate în procesul de colectare, procesare, testare, stocare şi distribuţie a sângelui uman şi a componentelor sanguine”, se precizează în referatul de aprobare al proiectului de act normativ.
Aceste prețuri au fost propuse în baza cheltuielilor înregistrate la nivelul Centrului de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti, “care pot fi extrapolate pentru toate centrele de transfuzii sanguine, deoarece procesul de colectare, procesare, testare este standardizat”.
Iată câteva exemple de modificare a prețurilor:
- Sânge total – unitate adult (STUA), fără iradiere – preţ actual 448,95 lei; preţ nou: 895,67 lei; procent majorare: 99,5%.
- Sânge total deleucocitat – unitate pediatrică (STUP – DL), fără iradiere – preţ actual 184,26 lei; preţ nou: 360,00 lei; procent majorare: 95,4%.
- Plasmă proaspătă congelată (PPC) – preţ actual 224,93 lei; preţ nou: 383,81 lei; procent majorare: 70,6%.
Proiectul propune introducerea a cinci produse noi, care sunt prelucrate în Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București.
Bugetul Ministerului Sănătății
În altă ordine de idei, amintim că joi, pe 4 iulie, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2024 va fi majorat cu 3,039 miliarde lei credite de angajament și 39 milioane lei credite bugetare.
Acesta a comunicat că aceste fonduri suplimentare sunt destinate pentru asigurarea continuă a furnizării materialelor și serviciilor medicale, precum și pentru acoperirea cheltuielilor de personal ale caselor de asigurări de sănătate și ale CNAS.
El a menționat că Ministerul Finanțelor alocă lunar peste 6 miliarde lei către sectorul sănătății, înregistrând o creștere de aproximativ 30% față de anul anterior în ceea ce privește cheltuielile Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Mai multe puteți citi aici.