Se plătesc minim 1.000 de euro în România. Fermierii au termen pentru dosar numai 20 de zile

euro

SURSA FOTO: Dreamstime

Programul Tomata – Ciclul II: 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar! În rândurile următoare, aveți termenii și condiții de înscriere, plus detalii despre plăți.

Programul Tomata – Ciclul II

Programul Tomata – Ciclul II continuă și în acest an pentru cei care cultivă legume în sere și solarii. În această toamnă, se oferă un ajutor de 1.000 de euro pentru fiecare 1.000 mp de cultură.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat azi, 5 septembrie 2024, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru schema „Ajutor de minimis pentru susținerea producției de legume în spații protejate”, valabilă pentru perioada 2024-2025.

Ajutoarele se vor oferi nu doar pentru tomate, ci și pentru ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde. Ca și în anii anteriori, ajutoarele vor fi gestionate prin direcțiile agricole județene.

Culturi eligibile

Conform proiectului care e acum în dezbatere publică, ajutorul de minimis se va aplica în toată România în perioada 2024-2025, pentru a sprijini producția de legume în spații protejate. Iată legumele pentru care se oferă ajutorul:

  • tomate;
  • ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar;
  • castraveți;
  • fasole păstăi;
  • salată;
  • spanac;
  • ceapă verde.

Beneficiari eligibili

Programul Tomata – Ciclul II. Ajutorul de minimis se acordă întreprinderilor care lucrează în producția primară de produse agricole, pentru a sprijini cultivarea legumelor în spații protejate. Acest ajutor este destinat:

  • agricultorilor care sunt persoane fizice și au un atestat de producător valabil până la 31 decembrie 2025, conform Legii nr. 145/2014;
  • agricultorilor care sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 și modificărilor ulterioare;
  • agricultorilor care sunt persoane juridice.

Condiții

Pentru a putea primi ajutorul de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate, trebuie să îndeplinești toate aceste condiții:

  • Să faci o cerere pentru ajutorul de minimis;
  • Să ai o suprafață de minimum 1.000 mp de spații protejate, cultivată exclusiv cu una dintre următoarele: tomate, ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde;
  • Să marchezi suprafața eligibilă cu o placă vizibilă, pe care să fie scris „Program susținere legume, perioada 2024-2025, beneficiar numărul… Direcția pentru Agricultură a Județului…/Municipiului București”, cu dimensiunea recomandată de 50 cm x 70 cm;
  • Să obții producțiile minime necesare pentru culturile de legume pe care le-ai înființat;
  • Să fii înregistrat în Registrul agricol al primăriei unde se află suprafața cultivată, în anul 2024, sau la data depunerii cererii;
  • Să ai Registrul de evidență a tratamentelor cu produse pentru protecția plantelor;
  • Să dovedesti obținerea producției minime cu documente justificative, în funcție de forma de organizare;
  • Să produci legume care nu depășesc limitele maxime de reziduuri de pesticide.

Se acceptă o diferență de până la -50 mp față de suprafața verificată în teren.

Producțiile minime pe care trebuie să le obții sunt:

  • 3.000 kg/1.000 mp pentru tomate;
  • 2.000 kg/1.000 mp pentru ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar;
  • 4.000 kg/1.000 mp pentru castraveți;
  • 1.500 kg/1.000 mp pentru fasole păstăi;
  • 10.000 plante/1.000 mp pentru salată;
  • 1.000 kg/1.000 mp pentru spanac;
  • 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru ceapă verde.

Producția trebuie valorificată între 21 octombrie 2024 și 31 ianuarie 2025. Dovada obținerii producției se face cu copii după rapoartele fiscale zilnice, facturi sau file din carnetul de comercializare pentru legumele din program. Ajutorul financiar se acordă doar pentru o singură cultură care îndeplinește toate condițiile.

Acte necesare

Programul Tomata – Ciclul II. Cei care îndeplinesc condițiile pentru a primi ajutorul de minimis trebuie să depună cererea la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) de care aparțin în termen de 20 de zile de la data când hotărârea devine valabilă. Menționez că hotărârea trebuie să fie aprobată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial pentru a începe să se aplice.

Cererea trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

  • o copie a buletinului de identitate sau cartea de identitate a solicitantului sau a reprezentantului legal, dacă cererea este trimisă printr-un reprezentant;
  • o copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2025;
  • o împuternicire sau procură notarială și o copie a buletinului de identitate al reprezentantului, dacă este cazul;
  • o copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului care atestă desfășurarea activității;
  • dovada unui cont activ la bancă sau trezorerie;
  • o adeverință din Registrul agricol, în original, care confirmă suprafața de teren cu spații protejate utilizată de solicitant, conform documentelor aferente anului 2024.

Cererea și documentele pot fi trimise la DAJ și prin mijloace electronice, pe poștă sau curierat.

Termen plăți

Ajutorul de minimis oferă până la 1.000 de euro pentru fiecare 1.000 mp de cultură, inclusiv. Banii se vor da în lei, folosind un curs de schimb de 4,9735 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană pe 29 septembrie 2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 2 octombrie 2023.

Pentru o întreprindere sau o întreprindere unică, ajutoarele de minimis nu pot depăși 20.000 de euro într-o perioadă de trei ani. Aceasta include anul în care se face cererea și cele două exerciții financiare anterioare, conform Regulamentului de minimis în sectorul agricol.

Ajutoarele vor fi plătite începând cu 25 februarie 2025.