Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, vine cu vești bune pentru fermierii afectați de secetă. O serie de măsuri adoptate miercuri de Guvern vin în sprijinul acestora. Despre ce este vorba mai exact?
Florin Barbu anunță măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de secetă
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri, după ședința de Guvern, că fermierii afectați de secetă vor putea accesa credite pentru a-și achita ratele și facturile restante.
Guvernul României a adoptat două ordonanțe care oferă sprijin fermierilor ale căror culturi au fost calamitate, prin suspendarea de drept a rambursării datoriilor curente și restante până în august 2025, precum și compensații financiare de 1.000 lei/ha.
Suspendarea rambursării creditelor și leasing-urilor
În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Florin Barbu a explicat că producătorii agricoli vor beneficia de posibilitatea suspendării rambursării datoriilor până la 1 august 2025. Măsura se aplică pentru ratele de capital, dobânzi și comisioane care fac obiectul contractelor de credit sau leasing, încheiate cu instituții financiare.
Aceasta este menită să ofere fermierilor un răgaz pentru a-și restabili activitatea după efectele devastatoare ale secetei care a afectat culturile în perioada septembrie 2023 – august 2024.
Suspendarea rambursării datoriilor va permite fermierilor să acceseze credite garantate 100% de stat, cu o dobândă fixă de 1,95%, ROBOR și alte comisioane acoperite de Ministerul Agriculturii, a declarat Barbu. Astfel, fermierii vor avea acces la lichidități pentru a-și achita datoriile și a continua activitatea.
Barbu a subliniat că aceste măsuri se adaugă extinderii programului „Creditul fermierului”, care până acum a finanțat aproape 2.000 de fermieri. În plus, suspendarea executării silite pentru fermierii afectați va asigura stabilitatea și continuitatea afacerilor agricole, oferindu-le timp pentru a accesa noi credite și pentru a-și gestiona situațiile financiare.
„Fiecare distribuitor, fiecare furnizor, fiecare fermier și fiecare bancă din România au nevoie de lichiditate, am creat cadrul legal pentru a aduce în piață lichiditatea financiară de care are nevoie agricultura în momentul de față”, a mai declarat ministrul Agriculturii.
Compensații financiare pentru culturile calamitate
Pe lângă suspendarea rambursării creditelor, Guvernul a decis acordarea de compensații financiare de 1.000 lei pe hectar pentru fiecare fermier afectat de secetă. Măsura vizează producătorii agricoli care au depus cereri de plată la APIA și dețin procese-verbale de constatare a pagubelor, indicând că suprafața calamitată este de cel puțin 30%.
Această schemă de ajutor de stat are un buget de două miliarde de lei și vizează peste 230.000 de producători agricoli din România, care au fost afectați de seceta din ultimul an.
„Sprijinul este de 1.000 lei pe hectar calamitat, conform proceselor-verbale de constatare a pagubelor. Beneficiază de acest sprijin orice fermier, indiferent dacă este persoană fizică, întreprindere individuală, familială sau persoană juridică, care a depus o cerere de plată la APIA și care deține un proces de constatare a pagubelor din care reiese că suprafața calamitată este de minim 30%”, a mai spus ministrul Agriculturii, Florin Barbu.