A patra ediţie Tezaur. Dobânzile oferite sunt de cel mult 6,85% pe an
Titluri de stat Tezaur. Este a patra ediţie a programului Ministerului de Finanţe. Totul începe miercuri, 13 martie.
Vorbim despre titluri de stat cu dobânzi neimpozabile, care pot ajunge la 6,85% pe an.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, din data de 13 martie, românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur.
Titlurile de stat au maturități de 1 și 3 ani, în timp ce dobânzile practicate sunt de 6,10% pe an, respectiv 6,85% pe an.
Valoarea nominală a titlurile de stat tezaur este de 1 leu. Acestea sunt în formă dematerializată, mai transmite Ministerul Finanțelor.
Până acum, emisiunile de titluri de stat Tezaur au avut succes în rândul românilor. La cele trei emisiuni anterioare, investitorii au achiziţionat titluri în valoare ce a depăşit 3,2 miliarde de lei.
Dobânda, plătibilă anual, se acordă conform termenelor specificate în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și pot fi răscumpărate anticipat. Un investitor poate participa cu una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Anularea subscrierilor efectuate este posibilă doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Eligibile pentru subscriere sunt persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile provenite din investirea în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor sunt scutite de impozitare.
Fondurile obținute de către Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, prin emisiunea de titluri de stat, sunt destinate finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice.
De unde pot fi cumpărate, mai exacte, aceste titluri de stat?
În intervalul 13 martie 2024 – 11 aprilie 2024, titlurile de stat Tezaur pot fi achiziţionate online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului.
Operațiunile care pot fi realizate online sunt:
- deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată,
- subscriere titluri de stat Tezaur,
- virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online.
În intervalul 13 martie 2024 – 12 aprilie 2024, titlurile se pot achiziţiona de la sediul unităților Trezoreriei Statului.
În fine, în intervalul 13 martie 2024 – 11 aprilie 2024 în mediul urban, respectiv 13 martie 2024 – 10 aprilie 2024 în mediul rural, se pot cumpăra prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
Ministerul Finanţelor a pus la dispoziţie la această adresă şi un ghid pentru cei interesaţi de acest tip de investiţii.