Se prăbușește leul! Un economist supercunoscut a indicat un record absolut pentru euro în raport cu moneda națională. Potrivit lui Dan Bucşa, economist-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit Bank Londra, moneda europeană ar putea valora 4,9 – 5 lei la începutul anului viitor. El a spus că este supraevaluat comparativ cu monedele din Europa Centrală, conform Agerpres.
„După cum ştiţi, eu am teoria asta că în fiecare an leul se mai mută cu 10 bani. Ţine de câţiva ani. Şi probabil că se va muta şi la anul. În scenariul de bază, undeva pe la începutul anului viitor, că aşa se întâmplă de obicei, leul s-ar putea muta în intervalul 4,90 – 5. Este suficient? Nu. Dacă avem un scenariu cu risc, atunci leul ar putea să treacă temporar de 5. Tot ce trebuie este ca Banca Naţională să nu intervină enorm pentru a-l proteja în această situaţie şi se va duce uşor peste 5. Dar probabil că după aceea Banca Centrală îl va readuce în acest interval, pentru că se uită la inflaţie, se uită şi la cei care s-au împrumutat în valută”, a spus Dan Bucşa, într-o discuţie online pe tema „România la sfârşitul ciclului electoral: lecţii din 2020 pentru 2021”.
El a explicat că leul este „semnificativ supraevaluat” în raport cu monedele din Centrul Europei. Economistul are în vedere două criterii de evaluare: unul fiind ajustat cu preţurile de producţie, iar în acest caz leul este supraevaluat faţă de monedele din ţările aflate în Centrul Europei cu 5-12%. Dacă modelul este ajustat cu costul unitar al forţei de muncă, supraevaluarea este faţă de monedele din zonă cu 10-33%.
Bucșa a mai spus că programele electorale, cele care au fost publicate, par o frumoasă fantezie pentru că ele nu arată cum va trece România de pandemia de Covid. În opinia sa, restricţiile vor fi în vigoare până la sfârşitul anului 2021, inclusiv purtarea măştilor.