Premierul Marcel Ciolacu și Raed Arafat au făcut noi declarații cu privire la situaţia din zona frontierei cu Ucraina, din Delta Dunării.
Marcel Ciolacu susține că au fost construite adăposturi improvizate în zonă
Marcel Ciolacu a declarat că situația este sub control în zona frontierei cu Ucraina, din Delta Dunării.
Potrivit acestuia, au fost construite adăposturi improvizate în zonă, care, deși nu sunt aspectuoase, vor fi funcționale pentru o vreme. Premierul a asigurat populația că nu trebuie să anticipeze niciun pericol în această zonă de frontieră.
Adăposturile improvizate au fost realizate printr-o intervenție rapidă. Premierul susține că nu există adăposturi propriu-zise în zonă, însă ele vor fi construite.
El a promis că în curând vor veni investiții majore care vor permite acest tip de securizare în toate zonele de frontieră.
„Nu există adăposturi în zona aceea. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le-am spus presei, sunt în lucru cu MApN şi cu IGSU, şi azi-noapte a funcţionat sistemul Ro-Alert în acea zonă şi nu exista până acum acoperire peste tot”, a arătat Ciolacu.
Şeful Executivului a promis că „vor veni investiţii majore în toate zonele de frontieră, ţinând cont de ce face Federaţia Rusă”. El a mai adăugat că acestea sunt detalii care țin de armată.
Potrivit prim-ministrului, momentan nu există niciun pericol la graniță.
„Din câte se vede, situaţia este sub control şi de aceea trebuie să ne pregătim să nu fie niciun pericol. Repet, sunt de acord că nu sunt foarte aspectuoase, dar a fost o improvizaţie pentru o perioadă foarte scurtă de timp”, precizează Ciolacu.
Raed Arafat a confirmat că au fost amenajate adăposturi în Deltă
Șeful DSU, Raed Arafat, a admis că în Delta Dunării au fost amenajate adăposturi speciale pentru a oferi oamenilor un loc de refugiu în cazul unor posibile atacuri aeriene, mai ales în situații în care Ucraina emite alerte.
Potrivit lui Arafat, acestea sunt mai sunt mai sigure decât casele.
„Vorbim de zone de adăpost, unde oamenii pot sta o oră, două, până trece alarma. E vorba de zone de beton, mai sigure decât casele.
Trebuie revizuită politica de securitate, chiar dacă riscul e mic, trebuie să protejăm și să informăm populația”, a spus Arafat.