Se pregătesc de război total? Rusia introduce noi modificări în Codul penal. Vor lege marțială

Mai precis, parlamentarii ruși vor să introducă în Codul Penal noțiunile de „mobilizare”, „lege marțială” și „timp de război”, precum și articole noi: „Predarea voluntară” (Articolul 352.1), „Jefuirea” (Articolul 356.1) și altele.

Avocatul Pavel Chikov, șeful grupului pentru drepturile omului Agora, a atras atenția asupra acestui lucru, conform informațiilor transmise de themoscowtimes.com

Sancțiuni dure pentru predare și abandonarea neautorizată a unei unități

Predarea se pedepsește cu o perioadă de la trei până la 10 ani. Jaful se pedepsește cu până la 15 ani. Lista circumstanțelor agravante include săvârșirea unei infracțiuni „în perioada de mobilizare sau a legii marțiale, în timp de război” (articolul 63).

Abandonarea neautorizată a unei unități în perioada mobilizării și legii marțiale (articolul 337 din Codul penal) va fi pedepsită mai sever:

  • abandonarea de la 2 la 10 zile: până la 5 ani de închisoare și nu până la un an;
  • abandonarea de la 10 zile la o lună – până la șapte ani de închisoare și nu până la trei ani;
  • abandonarea peste o lună – de la cinci la 10 ani într-o colonie și nu până la cinci ani.

Neîndeplinirea de către un subordonat a unui ordin dat în modul prescris, în perioada legii marțiale, în timp de război sau în condiții de conflict armat sau operațiuni de luptă, precum și refuzul de a participa la lupte sau ostilități, este propus a fi pedepsit cu închisoare de la doi la trei ani (Partea 2.1 din articolul 332 din Codul penal).

De asemenea, este introdus un grup de articole privind neexecutarea ordinului de apărare a statului (articolele 201.2, 201.3, 285.5, 285.6 din Codul penal).

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu vede o rezolvare politico-diplomatică pentru războiul din Ucraina

În altă ordine de idei, amintim că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu vede o rezolvare politico-diplomatică pentru războiul din Ucraina.

Declarația lui Dmitri Peskov a devenit după ce acesta a fost solicitat într-o conferință de presă să comenteze cu privire la posibilităţile de reglementare a situaţiei prin mijloace politice şi diplomatice.

„În acest moment, astfel de perspective nu se întrevăd”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Într-un interviu acordat în urmă cu o zi publicaţiei Ukrainska Pravda, ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget A. Brink, a negat zvonurile potrivit cărora şeful Departamentului de Stat, Anthony Blinken, ar fi evocat în discuţiile cu autorităţile ucrainene, în timpul ultimei sale vizite la Kiev, necesitatea reluării negocierilor cu Rusia.