Pandemia de coronavirus este departe de a se termina și, din păcate, cei mici au început și ei să se infecteze. În acest context, un spital din România, amenajează zece paturi pentru copiii infectaţi cu SARS-CoV-2. Este prima dată de la debutul pandemiei când se întâmplă asta.
Premieră în România. Se amenajează paturi pentru copiii infectați cu COVID
Valul patru al pandemiei de coronavirus face ravagii. Pe lângă numărul crescut de adulți care sunt raportați zilnic, există un număr de 19 copii care s-au infectat cu coronavirus.
Având în vedere că varianta Delta îi afectează pe copii mai mult decât primele variante, medicii de la Spitalul Județean Focșani au decis să amenajeze zece paturi cei copiii infectaţi cu SARS CoV-2, pentru prima dată de la debutul pandemiei.
Reprezentanții Spitalului Județean Focșani spun că decizia a fost luată pentru a se putea evita ca viitorii bolnavi să fie duşi în secţia de Pediatrie. Dacă va fi nevoie de Terapie Intensivă, aceste paturi vor putea fi folosite şi pentru copiii a căror stare de sănătate s-ar putea agrava.
De la debutul celui de-al patrulea val al pandemiei, în Vrancea, 19 copii s-au infectat cu coronavirus, dintre care trei fiind copii mici, chiar şi de 4 luni. Un adolescent de 17 ani, infectat şi care avea multiple afecţiuni grave nu a putut fi salvat.
Coronavirus România, 13 septembrie
Potrivit datelor publicate de GCS, până astăzi, 13 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.122.653 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.065.989 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 35.036 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 12.09.2021 (10:00) – 13.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 46 de decese (28 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vaslui.
Dintre cele 46 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.
41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
Sursă foto: Dreamstime