Se pregătesc pentru ce e mai rău! Locuri pentru copii la terapie intensivă

Este haos în spitalele din România. Specialiștii din domeniul sanitar sunt în alertă si se pregătesc pentru tot ce ar putea fi mai rău în următoarele săptămâni. Medicii sunt îngrijorați cu privire la locurile de la ATI care ar urma să fie ocupate de copii.

Școala a început luni, iar odată cu ea au început și temerile medicilor. Aceștia se așteaptă ca odată cu începutul noului an școlar, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în rândul copiilor să crească. De asemenea, pentru a putea fi pregătite, spitalele din țară au amenajat deja secții de terapie intensivă, chiar dacă până acum nu au fost situații grave la copii.

Potrivit Digi24, un astfel de caz este Spitalul din Târgu Cărbunești, județul Gorj, unde au fost pregătite cinci paturi, cu aparatură nouă, iar până în prezent, în spital sunt internați trei copii infectați, cu simptome ușoare.

Un caz extrem de dureros este unul al unei fetițe de cinci ani, care acum trebuia să meargă la grădiniță.

Alexandra are cinci ani și a aflat că este infectată cu noul coronavirus pe 3 septembrie. Semnalul de alarmă a apărut odată cu durerile în gât și temperatura ridicată. Pentru că febra nu-i scădea, mama ei a decis să facă amândouă testul COVID-19. Rezultatul a fost pozitiv atât pentru fetiță, cât și pentru mamă.

Nu se știe de unde a venit virusul

De cealaltă parte, mama Alexandrei este asimptomatică și spune că nu știe de unde ar fi putut lua virusul. Toată familia a fost prevăzătoare, spune ea.

„Am purtat chiar două măști, mă spăl des pe mâini, nu am mers în concediu, de teamă că mă voi contamina. La serviciu sunt singură în birou, nu intru în contact, n-am fost în mall, nu merg eu în magazine, merge soțul o dată pe săptămână la cumpărături. Deci, chiar am respectat. Ne-am contaminat și se pare că a fost o formă foarte ușoară.

Fetiței i-am explicat, a înțeles. A fost un episod de boală. Ne revenim, așteptăm rezultatul, sperăm să fim negative și să se întoarcă și ea la grădiniță. Ea și-ar fi dorit și i-am explicat. Chiar dacă și-ar fi dorit, nu aș fi lăsat-o o săptămână-două, până nu se așază lucrurile”, explică mama, pentru Digi24.

Avem locuri la ATI pentru copii

Până în prezent, în România, copiii care s-au infectat au fost fie asimptomatici, fie au avut forme ușoare. Totuși, având în vedere începerea noului an școlar, spitalele au pregătit și secții de terapie intensivă pentru cei mici.

Totodată, la Spitalul din Târgu Cărbunești, județul Gorj, a fost mărit numărul de paturi, dar a fost achiziționată și aparatură nouă.

În secția de pediatrie a spitalului Covid din Târgu Cărbunești sunt pregătite pentru copii 5 paturi de terapie intensivă, în cazul în care vreunul ar avea simptome grave și ar trebui să ajungă aici. Aparatura a fost deja montată. Și tot în secția de pediatrie mai sunt alte 30 de paturi pentru copiii cu forme mai ușoare ale bolii. În acest moment, însă, sunt internați doar trei copii.

De asemenea, de la începutul pandemiei și până în prezent, la Spitalul din Târgu Cărbunești, au fost internați 33 de copii, toți cu forme ușoare de COVID-19. Cel mai mic dintre pacienți avea două săptămâni, iar cel mai mare, 18 ani.

„Din 27 aprilie, au fost internați 33 de copii. Toți cu forme ușoare, două treimi asimptomatici”, a declarat Constantin Târziu, managerul Spitalului Târgu Cărbunești.

„Suntem pregătiți pentru umătorul val de pacienți pediatrici, dacă o să fie”, dă asigurări dr. Loredana Făiniș.

Ea confirmă că până acum nu au fost copii la ATI.

„Până acum nu au pus probleme, copiii au avut forme ușoare, cel mult o pneumonie virală. Ținând cont că vor intra în contact mai mulți copii, ne așteptăm să crească un pic cazurile. Să sperăm că n-o să dezvolte forme grave, dar ne e teamă de gripă, de alte afecțiuni ale sezonului de toamnă-iarnă, să nu se suprapună”, spune medicul.

În România,  din numărul total al pacienților infectați cu noul coronavirus, 6% sunt copii.