"În perioada următoare, vom încerca – şi sper să şi reuşim – să avem o acţiune mai amplă legată de modul de publicitate agresivă sau înşelătoare a anumitor societăţi din industrie. Se discută (la nivel european – n. r.) din ce în ce mai constant că practica comercială înşelătoare a devenit o afacere", a explicat Pandelică.
El a precizat că, în ultima decadă, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, în piaţa de profil a existat o dinamică a industriei patronale în ceea ce priveşte IFN-urile şi automat o dinamică în relaţia cu consumatorii.
"Piaţa se reglează în funcţie de reperele proprii, dar nu trebuie uitat că trebuie să ţinem cont de legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Ordonanţa 52 care reprezintă transpunerea Directivei 17 a apărut ca urmare a unor întâmplări care s-au petrecut în piaţă în contextul crizei economice din 2009. A avut la bază câteva elemente, aspecte. În primul rând este vorba despre lipsa de încredere a tuturor jucătorilor implicaţi, atât a jucătorilor din asociaţiile patronale, cât şi a consumatorilor în ceea ce priveşte creditarea. Existau comportamente iresponsabile a unor jucători din piaţă, consumatorul nu beneficia de o relaţie transparentă în relaţia directă cu profesionistul, nu exista o informare corectă, completă şi precisă a consumatorilor şi o relaţie transparentă în această relaţie între profesionist şi consumator, ceea ce a dus la apariţia acestei directive, că ar însemna de fapt o abordare unitară a legislaţiei vizavi de toate statele membre, lucru care s-a întâmplat ţinând cont şi de liniile directoare, dar şi de legislaţia specifică şi armonizarea în funcţie de specificul fiecărei ţări, prin apariţia acestei Ordonanţe 52", a spus oficialul ANPC.
Potrivit acestuia, efectele acestei ordonanţe apar după data de 30 septembrie 2016, iar contractele de credit cu ipotecă semnate de la această dată intră sub incidenţa acestei ordonanţe.
"Toate celelalte contracte încheiate înainte de această dată, creditele de consum, rămân sub incidenţa Ordonanţei 50/2010. Prin Ordonanţa 52 se lămuresc aspecte privind evaluarea bonităţii consumatorilor, care sunt reglementate de BNR şi care privesc şi industria patronală. Se stabilesc limite maxime pentru dobânzile penalizatoare şi eliminarea unor penalităţi în anumite condiţii. Sunt luate în discuţii aspecte legate de cesionarea creditelor şi a contractelor. În ceea ce priveşte recuperatorii de creanţe, sunt reglementate anumite chestiuni legate de comportamentul inadecvat, ca să nu spun iresponsabil, al unor societăţi de recuperare de creanţe. În momentul în care creditorul constată că debitorul nu poate să-şi plătească dările la zi, creditul, trebuie să vedem ca această proactivitate să vină pliată pe nevoile financiare ale consumatorului, astfel încât el să depăşească această situaţie", a mai arătat Pandelică.
SURSA: Agerpres