Copiii din Australia ar putea fi în curând eligibili pentru vaccinul Pfizer, după ce autoritățile de reglementare au acordat aprobarea provizorie pentru utilizarea sa la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, începând cu 10 ianuarie.
Potrivit The Guardian, urmează ca o recomandare independentă să vină din partea Grupului Consultativ Tehnic Australian pentru Imunizare. Vaccinul pentru grupa de vârstă 5-11 ani ar urma să ajungă la peste două milioane de copii.
Vaccinul Pfizer va fi administrat copiilor cu vârsta între 5 și 11 ani în două doze, la cel puțin trei săptămâni. Fiecare doză va conține 10 micrograme de vaccin, adică o treime din doza administrată copiilor cu vârsta de peste 12 ani. În timpul testelor clinice, răspunsul imunitar al copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani a fost comparabil cu cel al persoanelor între 16 şi 25 de ani.
Vaccinul a fost eficient în proporţie de 90,7% pentru a preveni COVID-19 la copiii între 5 şi 11 ani şi nu a fost înregistrată nicio reacţie adversă gravă.
Formula vaccinului diferă ușor de formula pentru adulți. Vaccinul Pfizer pentru copii poate fi păstrat până la 10 săptămâni la frigider, făcându-l mai ușor de administrat. De asemenea, acul folosit pentru administrarea vaccinului va fi mai mic.
Mai multe țări au început vaccinarea copiilor mici
Mai multe țări vaccinează deja copiii mai mici. În SUA, Food and Drug Administration a autorizat, în octombrie, vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. Peste 1,2 milioane de copii americani au fost complet vaccinați cu două doze de vaccin Pfizer, iar 4,7 milioane au primit prima doză, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Luna trecută și autoritățile din Israel și Canada au autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, în timp ce Agenția Europeană pentru Medicamente a recomandat ca serul Pfizer să fie aprobat pentru această grupă de vârstă.
Cât de sigur este vaccinul pentru copii
Studiile clinice ale Pfizer, la peste 2.000 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, au arătat că vaccinul este „sigur, bine tolerat și a arătat răspunsuri puternice ale anticorpilor neutralizanți”, susține compania Pfizer.
Dr. Nusrat Homaira, epidemiolog pediatru la Universitatea din New South Wales, a declarat că până în prezent nu au existat rapoarte de miocardită asociată cu vaccinul Pfizer la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. „Este o veste foarte bună. Se pare că este relativ sigur în acea populație”, a spus ea.
Varianta Omicron
Cele mai recente date venite din Africa de Sud referitoare la varianta Omicron sugerează că mai mulți copii sub 18 ani s-au infectat cu aceasta și au ajuns la spital. Copiii transmit Covid-19 și pot dezvolta, de asemenea, ”Covid de lungă durată”, deși riscul exact al acestuia din urmă este încă neclar.