Vești extrem de importante așteptate de către toți românii. De luni, se prelungește starea de alertă în România. Vor fi schimbări pe bandă rulantă. Un ministru important a dat detalii.
Se prelungește starea de alertă!
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a dezvăluit în cadrul unei conferinţe de presă la Prefectura Iaşi, că, începând de luni, în urma hotărârii de Guvern prin care se va prelungi starea de alertă, va avea posibilitatea de a debloca toate sporturile din România, inclusiv cele de contact.
„Pot să vă fac şi un anunţ: în momentul de faţă, urmare a hotărârii de Guvern care va fi adoptată luni, în şedinţa de Guvern, de prelungire a stării de alertă, vom avea posibilitatea legală să deblocăm toate sporturile în România, bineînţeles, care funcţionează după nişte reguli complementare oferite de zona medicală, chiar dacă îi incomodează, ele sunt absolut obligatorii când vorbim de sănătatea publică. Nimeni nu se poate juca cu sănătatea sportivilor şi participanţilor la competiţiile sportive”, a declarat Stroe.
El a afirmat că în cursul săptămânii viitoare, ministerul va emite un nou ordin prin care să fie stabilite normele medicale de protecţie împotriva coronavirusului. „Probabil, săptămâna viitoare vom veni cu un nou ordin, care, ţinând cont de normele medicale, va redeschide toate sporturile, inclusiv cele de contact care aşteptau de ceva vreme”, a mai spus Ionuţ Stroe.
Mai mulţi reprezentanţi ai sporturilor de contact s-au arătat nemulţumiţi în ultima perioadă de faptul că nu îşi pot desfăşura activitatea, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.
„Vreau să am o discuţie cu domnul ministru Stroe legată de organizarea de competiţii. Pentru că toţi colegii mei din cadrul Federaţiei Europene de Lupte au început activitatea în ţările lor. Ţin permanent legătura cu aproape toţi preşedinţii de federaţii, nu doar din Europa, ci din întreaga lume… ştiu că peste tot au început antrenamentele de lupte în sală, s-a dat şi drumul la competiţii, numai la noi nu. Am avut răbdare, eu sunt un om onest, nu critic pe nimeni, dar e timpul să începem să facem şi noi ce trebuie”, a afirmat preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, anunță Agerpres.
„Acum ne antrenăm doar pentru poftă de mâncare, ca să spun aşa. Sportivii se antrenează afară şi în sala de forţă, dar cu distanţare. Deci fără contact… e ca şi cum ai juca meci de fotbal fără minge. Dacă luna asta nu se clarifică şi nu se permite reluarea competiţiilor, în condiţiile pe care le vor ei (n.r. – autorităţile), dar să dea drumul, atunci noi nu putem participa la Campionatele Europene.
Pentru ce să mergem acolo? Să facem act de prezenţă şi să cheltuim bani? Dacă nu eşti pregătit nu are niciun sens. Ce, noi suntem turişti?”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea.
Şi preşedintele Federaţiei Române de Judo (FRJ), Cozmin Guşă, s-a arătat nemuklţumit de situaţie. El afirmase, marţi, pentru Agerpres, că România a pierdut organizarea a două competiţii internaţionale, Cupa Europeană Under-18 (12-13 septembrie, Cluj-Napoca) şi European Open la seniori (26-27 septembrie, Cluj-Napoca), din cauza modului prost în care a fost gestionată criza pandemică în ţară.