Se răcește vremea în toată țara! O masă de aer polar va ajunge deasupra României

vremea

SURSA FOTO: Dreamstime

În acest sfârșit de săptămână, va fi mai cald decât norma perioadei în care ne aflăm, temperaturile ajungând și până la 25 de grade în anumite zone din țară. De săptămâna viitoare însă, vremea se va răci brusc.

După un sfârșit de săptămână mult mai cald decât ar fi normal în această perioadă, vremea se va răci brusc.

Acest lucru de va întâmpla din cauza unei mase de aer polar dinspre nordul Europei care va ajunge deasupra României.

Aerul tropical din nordul Africii, înlocuit de aerul polar din nordul Europei

Începând cu ziua de luni, 27 martie, aerul tropical din nordul Africii va fi înlocuit treptat de masa de aer polar venită dinspre nordul Europei.

Potrivit meteorologului ANM Mihai Timu „schimbarea radicală se va întâmpla în prima parte a săptămânii următoare. Acest aer cald tropical din nordul Africii care ne influențează în weekend va fi înlocuit treptat de o masă de aer rece, polar, dinspre nordul și centrul Europei, așa că luni vremea se răcește în jumătatea de vest. Vor fi temperaturi apropiate de normal, deși încă va fi bine pentru est și sud-est. Marți și miercuri în toata țara vor fi valori sub normele climatologice, cu maxime între 3 – 11 grade Celsius în sud, iar noaptea vor fi valori negative și, local, burniță”

„Vântul se va intensifica treptat, așa că la începutul săptămânii viitoare ajungem să avem rafale de peste 55 – 60 km pe oră în est și sud est. La munte, vântul va sufla cu peste 90 km pe oră. Totodată, vor fi precipitații. Luni, vor fi ploi în toată țara, iar marți la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare.”, a adăugat acesta într-o intervenție la Digi24.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

În săptămâna 3-10 aprilie, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei. Regimul pluviometric va fi excedentar în extremitatea de sud şi de sud-est a ţării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 10-17 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în extremitatea de sud-est a ţării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.