Anunț de ultimă oră pentru milioane de români. Ministrul Muncii, Raluca Turcan anunță recalcularea pensiilor. Ce pensii ar urma să fie tăiate în următoarea perioadă?
Vești proaste pentru românii care încasează pensii speciale. Raluca Turcan a anunțat că aceste pensii vor intra în analiza Ministerului Muncii. De asemenea, potrivit ministrului, oficialii caută o formulă juridică prin care principiul contributivităţii să fie asigurat la pensiile speciale.
Anunțul a fost făcut după ministrul Muncii, la scurt timp după ce aceasta a anunțat că 5 milioane de pensii din România vor fi recalculate.
„Pensiile speciale, cu excepţia pensiilor ocupaţionale, intră şi ele în analiza noastră, în sensul în care suntem în căutarea unei formule juridice, căutăm mai multe variante prin care şi la pensiile speciale să asigurăm un principiu de contributivitate”, a spus Turcan într-o conferință de presă.
Ce se întâmplă cu aceste pensii
În ceea ce privește stagiul de cotizare, potrivit ministrului, vor exista discuții și pe acest subiect. Ea mai adăugat că nu poate da detalii despre formula de calcul până nu se va ajunge la varianta finală.
„Stagiul de cotizare rămâne evident, vom discuta ce va presupune acest stagiu de cotizare. Nu e un indicator pe care să poţi să îl excluzi. Nu pot să vă prezint acum formula până când nu avem varianta finală”, a adăugat ea.
De menționat este faptul că Raluca Turcan a mai anunțat tot joi, că Ministerul Muncii va începe recalcularea pensiilor în baza unei noi legi. Astfel, potrivit ministrului, în următoarele 18 luni urmează să fie evaluate cinci milioane de dosare de pensie, a precizat ea.
„Ultima mare recalculare a pensiilor a avut loc în 2005 – 2010 și a cuprins un milion de dosare. Am stabilit acum o perioadă de maxim 18 luni pentru evaluarea a 5 milioane de dosare de pensii.
Recalcularea pensiilor presupune că vor fi înlăturate situațiile când la pregătire egală, muncă egală, contribuții egale, pensiile sunt diferite. Noua lege aduce echitate pentru milioane de oameni”, a spus Raluca Turcan.