Motiv de bucurie pentru vârstnicii din România! Aproximativ 5 milioane de pensii vor fi recalculate începând cu anul 2023, ca parte a angajamentului luat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Până la momentul de față, încă nu a fost stabilită o formulă clară de calcul, dar există discuţii în acest sens ca în calcul să fie introdus şi acordul global ori sporurile şi primele primite de angajaţi.
O delegaţie a Băncii Mondiale se află la Bucureşti pentru a discuta şi analiza modificările cu privire la legea pensiilor. Această vizită oficială are loc în contextul în care Guvernul României a încheiat un acord de consultanţă cu Banca Mondială în valoare de 4 milioane de euro pentru reforma pensiilor.
Marius Budăi a avut mai multe discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale în ceea ce privește reforma pensiilor
Autoritățile au obligația să aplice acest angajament din PNRR până în luna aprilie a anului viitor, care vizează reforma sistemului public de pensii.
„Am avut discuţii foarte multe cu experţii Băncii Mondiale, care au apreciat în esenţă legea 127 şi mai ales formula de calcul, care rezolvă inechităţile. Plecăm de la acea formulă de calcul. Din analiză sunt câteva comentarii asupra unor prevederi din legea 127 şi lucrăm acum pentru îndreptarea lor.
Dar în esenţă, aşa cum am spus noi cei de la PSD atunci când am acceptat să intrăm la guvernare, baza de plecare este legea 127. (…) Pe parcursul derulării acestei reforme şi acestui contract de asistenţă tehnică vă asigur că partenerii sociali vor fi parte în această discuţie”, a afirmat ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru România TV.
Cum va avea loc recalcularea pensiilor în 2023?
Vor fi recalculate cele aproximativ 5 milioane de pensii ale românilor. Mai mulți reprezentanți de la Ministerul Muncii au afirmat ca în calcul va fi introdus şi acordul global, sporurile şi primele primite de către angajaţi. Așadar, acest lucru nu înseamnă altceva decât că pensiile vor fi mai mari după această recalculare.
În acelaşi timp, autoritățile insistă pentru a se face o delimitare clară între pensia socială şi pensia contributivă pentru cei care au avut salarii mici. De exemplu, persoanele care dețin o experiență de peste 15 ani în câmpul muncii şi au contribuit la sistemul de pensii, vor primi o bonificaţie.