Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dezvăluit care este noua formulă de calcul a pensiilor.
Nicio pensie nu va scădea după recalculare
Acesta a precizat, de asemenea, că nicio pensie nu va scădea atunci când se va afce recalcularea.
„Aşa cum am promis, eu, alături cu colegii mei din minister şi de la Casa de Pensii, pentru că nu lucrez singur, am acolo o echipă care îmi este alături. Am înaintat spre o primă lectură, avem şi materialul trecut pe curat, într-o sinteză. Avem variantele de legi, am plecat, aşa cum a promis PSD, de la Legea 127, deoarece principiul de acolo este unul corect în rezolvarea inechităţilor. Sunt câteva aspecte care trebuie îmbunătăţite, sunt în acest material, după care vom avea şi decizia în Coaliţie, după discuţii şi cu partenerii sociali. Principiul important este că nicio pensie să nu scadă în urma recalculării”, a declarat acesta în cadrul emisiunii „România la raport”, moderată de Andreea Crețulescu.
„Am mers pe trei variante, pentru că aşa este normal, suntem specialişti, vom demara discuţii şi cu partenerii sociali”, a adăugat ministrul, diferența principală fiind de impact bugetar.
Marius Budăi nu a oferit detalii în legătură cu noua formulă de calcul a pensiilor
Marius Budăi nu a dat detalii concrete despre noua formulă de calcul, şi indicele la care se va raporta viitoarea lege, în funcţie de care vor rezulta pensii mai mari sau mai mici. Acesta nu a oferit niciun orizont de așteptare pentru noua lege, pentru că totul depinde de efortul bugetar şi de discuţiile cu Ministerul Finanţelor.
„Am reuşit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii şi de la Casa Naţională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul şi vom aştepta şi feedback-ul de la liderii coaliţiei, după care, aşa cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali şi cu organizaţiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeaşi greşeală şi nu îmi doresc să fac o reformă la secret, aşa cum a fost scris PNRR”, a spus el.
Cum vor fi rezolvate inechitățile din sistemul de pensii
Noua formulă de calcul a pensiilor are scopul de a rezolva inechitățile dintre bărbați și femei, dintre românii care au ieșit la pensie în baza unor legi diferite și dintre indicii de corecție. Ministrul Muncii a menționat însă că există aspecte de care trebuie ținut cont și discutate cu experții de la Banca Mondială și de la Ministerul Finanțelor.
„Am urmărit, împreună cu colegii mei, două aspecte extrem de importante pentru aceste propuneri pe care le-am înaintat şi le vom discuta în continuare. În primul rând, rezolvarea inechităţilor, după care nicio pensie să nu scadă în urma recalculării. Şi în acest moment lucrăm la preluarea datelor în format electronic, separăm datele contributive de perioadele asimilate, sporurile cu caracter permanent de sporurile cu caracter nepermanent. Ne pregătim astfel încât atunci când vom avea formula finală, vom avea legea finală, să nu mai dureze multe recalcularea.
Trebuie să ţinem cont de impactul bugetar şi de momentul şi de posibilitatea în timp a României de a susţine un asemenea impact pentru că trebuie să vedem în cât timp ne propunem sau în cât timp reuşim să rezolvăm aceste inechităţi pentru că aceste inechităţi se rezolvă cu impact bugetar şi este un impact bugetar consistent. Trebuie să ţinem cont de evoluţia economică şi de evoluţia cifrelor în România şi bineînţeles să ţinem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial. Toate aceste aspecte trebuie cântărite împreună cu experţii de la Banca Mondială şi cu Ministerul de Finanţe”, a spus Marius Budăi.