Bercan Tutar, de la publicația turcă SABAH, publică o opinie despre relațiile Turciei cu Uniunea Europeană și despre cum criza coronavirusului este folosită ca armă în chestiunea Libiei.
Transformarea Turciei într-un actor vital în Mediterana de est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, datorită acțiunilor sale în Siria și în Libia, privează de somn lumea atlantică. Nu vă lăsați păcăliți de faptul că Franța iese în evidență iar SUA nu sunt foarte vizibile. Uniunea Europeană cu excepția Italiei, SUA dar și alte țări precum Israel, Emiratele Arabe Unite și Egipt, au o strategie dușmănoasă față de succesele repurtate de Turcia.
Aici, trebuie să interpretăm competiția dintre Turcia și Rusia, în special în ceea ce privește Siria și Libia, dintr-o poziție diferită față de abordarea murdară a Atlanticului.
În timp ce acționăm în cadrul unei autonomii strategice cu Rusia, țară cu care avem numeroase aspecte de competiție în ceea ce privește politica externă, nu există nici măcar un subiect de politică externă și internă în privința căruia să ne înțelegem cu SUA, “aliatul” nostru care conduce țările mafiote din gruparea gazului și petrolului din Marea Mediterană.
În acest context, este inutil să ne întrebăm de ce Uniunea Europeană, care acționează în mod coordonat cu Statele Unite și cu Franța, nu începe să permită călătoriile în Turcia.
Gândiți-vă, Turcia nu se află pe lista de călătorii a Uniunii Europene, care de la 1 iulie a ridicat restricțiile de călătorie pentru 13 țări și a facilitat intrarea în Spațiul Schengen inclusiv a cetățenilor din China, țară în care au fost depistate primele cazuri de coronavirus.
Argumentele lor împotriva Turciei, lăudată de nenumărate ori de Organizația Mondială a Sănătății și care în mod obiectiv ar trebui să se afle pe lista albă de călătorii a Uniunii Europene, sunt comice… “Uniunea Europeană nu a putut stabili criteriile din cauza faptului că nu a fost anunțat pe provincii numărul cazurilor”.
Să vedem, de data aceasta ce pretexte vor invoca împotriva Turciei, care în ultima săptămână a transmis informații defalcate pe provincii în legătură cu pandemia de coronavirus?
Deci adevăratul scop al Atlanticului este altul. Cei care au pierdut războiul prin împuterniciți împotriva Turciei acum recurg la armele comerciale, bazându-se pe criza economică.
Pentru că în perioada următoare, cea mai amenințare din politica externă nu va fi terorismul transfrontalier ci atacurile lansate de UE și SUA în planul finanțelor mondiale și al crizei economice.
Acesta este de fapt motivul pentru care Franța a convocat Uniunea Europeană pe 13 iulie cu scopul de a decide noi sancțiuni la adresa Turciei.
Mai demult, ne asediau cu pretexte precum drepturile omului, democrație și libertate de exprimare. Acum, transformarea Turciei într-un centru de putere regională și mondială în Siria, Libia, Mediterana de est și Orientul Mijlociu deranjează vestul.
Nu pot să digere adevărul că după ce Primăvara Arabă a fost zdrobită, Turcia a devenit adevăratul lider al lumii islamice.
Respingerea de către Vest, care la nivel declarativ consideră Turcia o țară suverană, a politicii noastre interne și externe independente își are originea în reflexele lor colonialiste. Numai că în contextul pandemiei de coronavirus și al crizei economice, mâna Atlanticului împotriva Turciei nu mai este atât de puternică.
În plus, acum există o Turcie care își continuă deschiderea în Asia, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Balcani, Caucaz și Mediterana de est, în fața atacurilor care vin din vest.
Astfel, zădărnicind strategiile agenților de influență pe care îi avem la interior, devenim tot mai puternici în fața Atlanticului. Și nu mai dăm ocazii Vestului să încerce să facă se confrunte Turcia și Rusia pe tema Libiei.
Să nu uităm faptul că principalii responsabili pentru criza din Libia sunt Franța și SUA. Dar acestea sunt șmechere și încearcă să arunce întreaga vină pe Rusia.
Criza libiană ne-a arătat încă o dată că, așa cum era mai demult, și acum principalul nostru dușman este “aliatul” atlantic. Suntem obligați să contrabalansăm această amenințare printr-o deschidere către Asia. Altfel s-ar putea repeta “istoria Turciei sub tutelă”.