Se redeschid graniţele în Europa! Decizie la nivel înalt. Cum se va circula de acum încolo

O decizie extrem de importantă la nivel european vine după întâlnirea ce a avut loc miercuri, prin videoconferinţă, între miniştrii de Externe din zece ţări europene. Ce au convenit aceştia cu privire la redeschiderea graniţelor?

Miniștrii de Externe din zece țări europene (Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Luxemburg, Olanda, Polonia, Republica Cehă și Elveția) s-au întâlnit, miercuri, prin videoconferință pentru a discuta o abordare coordonată de restabilire în cele din urmă a posibilităţii ca toată lumea să călătorească în Uniunea Europeană și în spațiul Schengen după restricțiile impuse de criza coronavirusului.

„Libertatea de circulaţie și de deplasare în Europa este un element fundamental al proiectului european. Obiectivul nostru este de a restabili libertatea de mișcare. Dar este evident că trebuie să o facem într-un mod care să nu riște să piardă beneficiul eforturilor considerabile făcute de toți pentru controlarea pandemiei. Este important să se poată circula în siguranță în Europa”, a precizat ministrul belgian, Philippe Goffin, într-un comunicat de presă.

Inițiativa acestei videoconferințe a venit de la șeful diplomației germane, Heiko Maas. Germania și-a redeschis granița cu Luxemburgul sâmbăta trecută, în timp ce și-a ușurat treptat controalele la frontieră, care fuseseră întărite din 16 martie pentru a limita răspândirea epidemiei de Covid-19, scrie lalibre.be.

Cei zece miniștri au salutat liniile directoare emise de Comisia Europeană pe 13 mai în comunicările sale privind o abordare treptată și coordonată pentru restabilirea libertății de mișcare și ridicarea controalelor la frontierele interne. „Aceste linii directoare reprezintă o bază importantă pentru discuții în vederea convenirii unor criterii pentru etapele următoare”, a subliniat Goffin.

Sursă foto: EPA/EFE