Super veste pentru români! În curând, un grup de italieni vor investi 500 de milioane de euro pentru a redeschide o celebră fabrică din țara noastră. „Va fi cea mai mare, cea mai modernă fabrică din lume”, a declarat recent unul dintre investitorii italieni.
Amintim faptul că, înainte de 1989, țara noastră producea suficient fier beton pentru necesarul intern, dar și pentru a exporta în alte state. Astăzi, însă, nicio fabrică locală nu mai produce fier beton, fiind dependenți de importurile din statele vecine.
Din fericire, în plină criză a materialelor de construcții, un grup de italieni a decis să deschidă o fabrică nouă de fier beton la Târgovişte. Astfel că, de luna viitoare, vom începe să producem primele tone de fier beton.
Menționăm faptul că investitorii italieni au achiziționat Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte la început anului. În următorii cinci ani, grupul de italieni va investi acolo jumătate de miliard de euro.
Apare o nouă fabrică la Târgoviște! România reîncepe să producă fier beton
„Va fi cea mai mare, cea mai modernă fabrică din lume. Primele cuptoare vor porni peste o lună, iar oţelăria modernă va fi gata în 2024”, a explicat Carlo Beltrame, un investitor italian.
Radu Florin, inginer mecanic, a povestit pentru Oberservator News că prima secție va fi pornită la final de iunie.
„E prima secţie care va porni spre sfârşitul lunii iunie, aici se va produce oţelul beton. În primă fază, se vor produce 10.000 tone fier beton pe lună, în 2023, se va ajunge la aproximativ 30.000 de tone lunar, urmând ca, în 2024 să iasă de pe porţile fabricii în jur de 70.000 tone de fier beton şi sârmă laminată”, a transmis inginerul.
În perioada de glorie a Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte, în acest loc mişunau mii de angajaţi care reuşeau să producă, într-o singură lună, peste 60.000 de tone de fier beton şi oţeluri speciale care ajungeau în industrii importante din ţara noastră, cum ar fi cea auto.
Se fac ultimele pregătire la oțelăria veche de la Târgoviște
„Faptul că vom relua producerea în România nu poate să însemne decât un lucru extraordinar. Între timp, în oţelăria veche de la Târgovişte se fac ultimele pregătiri”, a spus și Adriana Iftine, de la Patronatul Societăților din Construcții.
Astfel, la această fabrică vor reporni motoarele unui sector esenţial al industriei siderurgice din România, după mai bine de trei decenii de la Revoluţie, un pas mic, dar importat pentru a putea scăpa de dependenţa de importuri de fier beton din ţări precum Bulgaria sau Turcia. La început de an, fierul beton din import se vindea şi cu 9 lei pe kilogram. Spre comparaţie, un kilogram adus din Ucraina costa 3 lei.