Klaus Iohannis a promulgat o lege importantă care privește statutul unei anumite categorii de persoane. Actul normativ prevede, printre altele, reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
O lege importantă a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de actul normativ care vizează Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţa publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat.
Legea are ca obiect de reglementare Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie, care acordă asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat în echipă, cu statut civil, din cadrul instituţiilor şi structurilor care compun Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat, cu excepţia compartimentelor de primire a urgenţelor.
„Personalul profesionist operativ care participă la acordarea asistenţei publice integrate de urgenţă deţine competenţele şi pregătirea profesională necesare, potrivit legii, şi este format din medici, asistenţi medicali, ambulanţieri/şoferi autosanitară, operatori registratori de urgenţă. Personalul aflat în contract cu serviciile publice judeţene şi locale Salvamont şi cu serviciile publice judeţene Salvaspeo, atestat ca salvator montan, respectiv ca salvator din mediul subteran şi/sau subacvatic speologic, este asimilat personalului profesionist operativ prevăzut de prezenta lege”, prevede actul normativ, conform Agerpres.
Cum poate înceta contractul de muncă
„Personalul profesionist operativ care participă la acordarea asistenţei medicale de urgenţă beneficiază de drepturi compensatorii, acordate potrivit prezentei legi, pentru condiţiile speciale şi riscurile pe care le implică exercitarea profesiilor. Personalul profesionist operativ din cadrul serviciilor publice de ambulanţă, împreună cu personalul din cadrul Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare participă, o dată pe an, la un concurs pe echipaje la nivel judeţean şi naţional organizat de către conducerea instituţiilor medicale. Această activitate este susţinută de la bugetul autorităţilor publice centrale/locale, precum şi din alte surse de finanţare, prin alocarea resurselor financiare necesare desfăşurării în bune condiţii a concursurilor”, stipulează legea.
Potrivit legii, personalul profesionist operativ beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, fără penalizare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are vârsta minimă de 57 de ani, are un stagiu de cotizare de cel puţin 30 de ani, din care cel puţin 20 de ani de activitate ca personal profesionist operativ.
„Contractul individual de muncă al personalului profesionist operativ nu poate înceta prin demisie în cazul instituirii, potrivit legii, a stării de urgenţă, a stării de asediu sau a stării de alertă ori în caz de mobilizare şi de război, precum şi în situaţii de accidente colective, calamităţi sau dezastre, cu urmări deosebit de grave”, conform legii.