Se reduce vârsta de pensionare la femei

Se reduce vârsta de pensionare la femei! Reducerea vârstei standard de pensionare, conform prevederilor articolului 51 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, se aplică doar femeilor care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

  • au realizat stagiul complet de cotizare contributiv;
  • au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani sau, după caz, au adoptat copii și i-au crescut pe o perioadă de cel puțin 13 ani.

Conform noii legi a pensiilor, reducerea vârstei standard de pensionare pentru femei, acordată în condițiile menționate anterior, poate fi cumulată cu reducerile prevăzute la articolul 48 din lege (de exemplu, pentru condiții speciale și/sau deosebite de muncă), precum și cu cele stipulate în alte acte normative cu caracter special, însă reducerea totală nu poate depăși 11 ani.

Actele necesare

Pentru aplicarea prevederilor articolului 51 din lege, dosarul de pensionare trebuie să includă, pe lângă documentele necesare stabilite în normele de aplicare, următoarele:

  • certificatul de naştere al copiilor/hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia, în copie;
  • declaraţia pe propria răspundere că au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani, respectiv au adoptat și crescut copii timp de cel puțin 13 ani (model de declarație).

Pentru femeile care beneficiază de pensie de invaliditate sau pensie anticipată și îndeplinesc condițiile de trecere la pensia pentru limită de vârstă conform articolului 51, trecerea la pensia pentru limită de vârstă se realizează automat, începând cu următoarele date:

  • de la data la care sunt îndeplinite condițiile prevăzute, cu condiția ca documentele necesare să fi fost depuse înainte de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv și atingerea vârstei standard reduse de pensionare.
  • de la data depunerii documentelor, în cazul în care acestea au fost prezentate după ce au fost îndeplinite cumulativ condițiile privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv și atingerea vârstei standard reduse de pensionare.

Avantaje pentru femeile născute în 1967

Amintim că noua lege a pensiilor, ce a intrat în vigoare în septembrie 2024, aduce un beneficiu semnificativ pentru femeile născute în 1967, mai ales pentru cele afectate de legislația din perioada comunistă. Astfel, femeile din această categorie vor putea să iasă la pensie anticipat începând din 2025, beneficiind de o reducere considerabilă a vârstei de pensionare.

Decretul 770 din 1966, care interzicea avorturile în România, a avut un impact major asupra structurii demografice a țării, generând o creștere semnificativă a natalității. În 1967, au fost înregistrate mai mult de 520.000 de nașteri, dintre care mai mult de 210.000 au fost fetițe. Mai multe puteți afla aici.