Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va relua în luna mai licitaţia pentru construcţia variantei de ocolire Deva-Orăştie la profil de autostradă, anulată anul trecut, valoarea estimativă a contractului fiind de 253,3 milioane de euro.
Compania de Drumuri a organizat o licitaţie, la sfârşitul anului 2006, pentru faza de precalificare a firmelor, însă procedurile finale de atribuire nu au fost încheiate deorece consultantul, consorţiul DHV Consultants/Athens Development Office din Olanda, a întârziat revizuirea proiectului tehnic.
Ulterior, instituţia a reziliat contractul cu consorţiul şi a organizat o altă licitaţie. În urma revizuirii proiectului tehnic, firmele care se precalificaseră nu mai îndeplineau condiţiile pentru noul proiect. La acea dată, costurile de construcţie erau estimate la 130,9 milioane de euro, iar lucrările urmau să dureze trei ani.
CNANDR a organizat mai multe licitaţii pentru acest contract, însă toate au fost anulate. Cea mai recentă trebuia atribuită în luna octombrie a anului trecut, dar licitaţia a fost contestată. Durata contractului va fi de doi ani de la data atribuirii, iar criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. În alegerea ofertei câştigătoare, propunerea financiară şi cea tehnică vor avea fiecare o pondere de 50%.
Data limită pentru primirea ofertelor este 19 mai, urmând ca deschiderea acestora să aibă loc în aceeaşi zi. Contractul va fi finanţat din fonduri europene, prin facilitatea ex-ISPA şi bugetul de stat.
Şoseaua va avea o lungime de 32,8 kilometri şi va fi un tronson din viitoarea autostradă Piteşti-Sibiu-Deva-Nădlac care face parte din Coridorul IV de Transport Paneuropean.
SURSA: Mediafax