Bursa de Valori București (BVB) și Bursa de la Sibiu (SIBEX) au reluat discuțiile de fuziune a celor două burse. Conducerile instituțiilor dau și alți acționari importanți s-au întâlnit pe teren neutru, la Predeal, și au decis să repornească planurile de unire abandonate în 2006 din cauza neînțelegerilor referitoare la partea financiară a afacerii.
Reluarea discuțiilor nu este o surpriză după schimbarea directorului general al bursei de la București de anul trecut. Acutalul șef executiv al BVB, Valentin Ionescu, este cunoscut a avea relații apropiate cu președintele și acționarul fondator al Sibex Teodor Ancuța. Discuțiile cu Sibex au fost urgentate la BVB și de către acționarul Daniel Țepeș, unul dintre acționarii semnificativi.
Conform comunicatului BVB, participanții la masa rotundă au efectuat o analiză a evoluției și perspectivelor celor două burse, având ca scop creșterea atractivității pieței de capital și a eficientizării acsteia. Toți cei prezenți s-au pronunțat în favoarea fuziunii, fiind preferată o piață consolidată în locul uneia fargmentate.
În prezent, BVB are o capitalizare de circa 334 milioane lei, iar Sibnex de 46 milioane lei. Evaluările celor două companii vor fi foarte importante pentru negocieri, pe baza lor urmând a fi stabilită rata de conversie a acțiunilor. Discuțiile au în vedere și Casele de Compensație și Depozitarii Centrali, care de asemenea trebuie să fie comasate.
Cel mai probabil, cele două societăți își vor împărți piețele, adică spot și futures, fiecare având mai multă experiență pe una dintre acestea (București pe spot și Sibiu pe derivate). În cazul în care părțile vor dori realmente să fuzioneze, procesul ar putea fi finalizat în cursul acestui an.