Probabil cea mai arzătoare întrebare legată de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este legată de reintroducerea vizelor. Există o serie întreagă de dezbateri pe această temă, însă este cert că, cel puțin în 2020, în Marea Britanie se va circula ca și până acum. Dar, la fel de cert este că libertatea de circulație în această țară în care sunt peste 500.000 de români se va termina în curând.
Libera circulaţie se va aplica până la finalul lui decembrie 2020. Detaliile drepturilor reciproce vor fi negociate după Brexit.
Perioada de tranziţie poate fi prelungită o dată cu unul sau doi ani, dar decizia trebuie luată de către Comitetul mixt UE-Regatul Unit înainte de 1 iulie.
Parlamentul European va trebui să aprobe orice acord privind relaţia viitoare. În cazul în care acest acord va include prevederi referitoare la competenţe partajate între UE şi satele membre, va fi necesară şi ratificarea de către parlamentele naţionale.
Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, îi asigură pe cetăţenii români care trăiesc în Marea Britanie că drepturile lor vor rămâne neschimbate, cel puţin în anul de tranziţie care urmează ieşirii oficiale a Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Diplomatul afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că peste 430.000 de români ce doresc să trăiască în Marea Britanie s-au înscris online pentru statutul special necesar, 30% dintre ei aplicând pentru cel de rezident.
„La 31 decembrie anul trecut, erau 437.000 de români, peste aşteptările noastre. Şi probabil că această cifră a crescut şi vom avea rezultatul la sfârşitul lunii ianuarie. În acest ritm, cred că cel puţin 100.000 de români se vor înregistra. Chiar s-ar putea să fie mai mulţi. Cifra este surprinzător de mare,” a declarat Mihalache.
„Calendarul este destul de simplu, anume că pe parcursul acestui an, regimul de circulaţie, dreptul la muncă, dreptul la învăţătură rămân neschimbate. Românii pot în continuare să vină în Marea Britanie, până la 31 decembrie 2020, în aceleaşi condiţii ca şi până acum, urmând ca perioada de înregistrare efectivă să se prelungească până la 30 iunie 2021, urmând ca, probabil după acea dată, să intre sub un regim de imigrare diferit de cel care exista,” a mai spus diplomatul.
Sistem de vize bazat pe puncte
Se conturează din ce în ce mai mult ideea unui sistem de acordare a vizelor bazat pe puncte.
„Aici există o dezbatere pe această temă. Chiar în aceste zile a fost dat publicităţii un raport al unei comisii de expertiză pe tema regimului de imigraţie şi, de regulă, din experienţa noastră, aceste rapoarte constituie o bază pentru o viitoare legislaţie, dezbaterea fiind în ce măsură criteriile vor fi restrictive. Nu ştiu dacă este vorba de cei mai buni dintre, pentru că nevoia pieţei este destul de diversificată, nevoia de forţă de muncă. N-o să se poată alege doar doctori, ingineri, profesori, asistente ci sigur, piaţa de aici necesită şi alte zone ocupaţionale. Dar până la urmă, vom vedea cum va fi. Unii au considerat că propunerile sunt prea restrictive şi că impun un anumit tip de relaxare, dar probabil că vor fi şi condiţii legate de cunoaşterea limbii, de alte lucruri care ţin de statutul personal al fiecăruia, ceea ce, până la urmă, nu este un lucru rău, poate ne poate feri de o zonă care nu ne face neapărat cinste în Marea Britanie, o zonă de cerşetorie, de concetăţeni de-ai noştri care stăpânesc mai greu limba şi care au mereu nevoie de noi în relaţia cu autorităţile. E mai complicată povestea,” a explicat Mihalache.
Cea mai mare temere a românilor: „Dacă, atunci când ne întoarcem, avem nevoie de vize”
„Temerile se bazează şi pe o anumită zvonistică. Cum asemenea zvonistică circulă în momentele mai critice, indiferent cât efort de informare am fi făcut noi ca ambasadă, fie sub forma unor reuniuni în diferite zone pe care le ştim mai populate cu români pe tot teritoriul Marii Britanii, consulatele noastre, consulatele noastre onorifice au făcut acest efort. Dar şi autorităţile britanice au investit foarte mult în a explica starea de fapt care se va instaura după Brexit. Temerile privesc, în primul rând, libera circulaţie. Întrebările sunt de genul: „Dacă ne mai primesc la Dover sau nu ne mai primesc la Dover”, „Dacă mai putem trece graniţa sau nu mai putem trece graniţa”, „Dacă mergem acasă de sărbători, mai putem să ne întoarcem”, „Dacă, atunci când ne întoarcem, avem nevoie de vize”. Este grupa de temeri care priveşte libera circulaţie. Este şi o grupă de temeri care au circulat, care privesc dreptul la muncă. „Vom fi daţi afară din serviciu sau nu vom fi daţi afară din serviciu”, „Vom fi expulzaţi?” – să zicem zonele extreme sau nu. Eu pot să îi asigur pe toţi concetăţenii noştri că, în condiţiile acestui acord, cel puţin în perioada de tranziţie, situaţia lor în ceea ce priveşte drepturile – dreptul la libera circulaţie, dreptul la muncă, dreptul la asistenţă socială – vor rămâne neschimbate,” a spus diplomatul român.
Va fi nevoie de pașaport, nu doar de buletin
Condițiile de călătorie în Marea Britanie se vor schimba în funcție de viitorul acord de cooperare între Londra și Bruxelles. Pentru că știm că una dintre temerile evocate frecvent în timpul campaniei pentru referendumul din 2016 a fost migrația, cu siguranță vom vedea reguli noi pentru cei care vor dori să muncească sau să studieze în insule.
În ceea ce privește turismul sau călătoriile de afaceri, guvernul britanic a precizat că nu are în vedere să introducă vize, dar cel mai probabil intrarea în țară se va face după 2021 cu pașaportul, și nu doar cu buletinul ca până acum.