Dorința de a reintroduce vizele pentru cetățenii americani care vin în UE vine în contextul în care 4 țări membre încă au nevoie de viză pentru a ajunge în SUA.

Biroul de informare al Parlamentului European de la București arată că România, Bulgaria, Croația și Cipru trebuie să aibă viză pentru a ajunge în Statele Unite ale Americii pentru o perioadă scurtă de timp, maxim 90 de zile, în timp ce restul statelor membre UE nu sunt obligate să dețină viză.

În urma dezbaterilor, plenul va vota miercuri, 21 octombrie, proiectul de rezoluție pregătit de Comisia pentru libertăți civile, iar rezultatele votului vor fi transmise joi dimineață, notează perol.ro.

Cum funcționează mecanismul de reciprocitate al vizelor

Mecanismul de reciprocitate al vizelor prevede ca, în cazul în care o țară primește notificare de nereciprocitate, aceasta trebuie să-și revizuiască politica de circulație a cetățenilor în termen de doi ani de la primirea oficială a notificării.

Așadar, Comisia Europeană trebuie să adopte un act delegat de suspendare a obligației cetățenilor de a deține o viză pentru o perioadă de un an.

Situația lipsei reciprocității care afectează Bulgaria, Croația, Cipru și România a fost adusă în discuție în mod oficial la 12 aprilie 2014 – întrucât, la momentul respectiv, Polonia era și ea afectată, însă, de anul trecut, cetățenii polonezi pot călători fără viză în SUA. Aceasta ar însemna că termenul limită pentru acțiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.

La implicarea Comisiei, din cele 5 țări (Statele Unite, Australia, Brunei, Canada și Japonia), notificate încă din 2014 și care nu-și îndepliniseră obligațiile ce reies din politica de reciprocitate a vizelor, doar SUA a mai rămas să facă acest lucru, mai scrie sursa anterior menționată.