Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a vorbit despre evoluția pandemiei de coronavirus în România, dar și despre relaxarea restricțiilor.
Potrivit acestuia, în perspectiva relaxărilor de la începutul primăverii, anunțate de ministrul Sănătății, la masca de protecție se poate renunța ultima oară, atât la anumite evenimente, cât și în spațiile închise.
„Aș putea să fiu mai sigur la ce vom renunța ultima oară, la purtarea măștilor de protecție. Este ultima barieră la care foarte probabil se va renunța. Dacă stau să mă gândesc la faptul că vom intra în această perioadă postpandemică sau de endemie, probabil că se vor schimba acei indicatori de la care procentul de persoane care participă la anumite evenimente în spații închise sau chiar deschise – evenimente cu număr mare de persoane – va fi modificat”, a spus acesta.
Referitor la restul măsurilor care urmează să fie relaxate, Gheorghiță susține că s-ar putea renunța la obligativitatea prezentării unui test negativ sau a unui certificat de vaccinare sau a unuia de trecere prin boală.
„Probabil că la un moment dat se va renunța și la obligativitatea prezentării unui test negativ sau a unui certificat de vaccinare sau a unuia de trecere prin boală. Cred că toate aceste lucruri în viitor vor fi modificate și, repet, se va modifica această această abordare din punct de vedere al controlului epidemiologic”, a spus Valeriu Gheorghiță, la un post TV.
Alexandru Rafila, despre numărul infectărilor din România
În timp ce Valeriu Gheorghiță vorbește despre relaxarea măsurilor, Alexandru Rafila a vorbit sâmbătă despre evoluția numărului de infectări la nivel național.
Ministrul Sănătății susține că vom depăși 40.000 de infectări în următoarele zile, iar de abia la mijlocul lunii februarie trendul va deveni unul descendent.
„Ne preocupă procentul mare de teste pozitive din numărul total de teste, o treime sunt pozitive. E adevărat, testele pe care le facem sunt mult mai numeroase decât în perioada anterioară și e bine că am reușit să depășim 100.000 teste pe zi, dar în momentul în care vom asista și la scăderea proporției de teste pozitive putem să ne gândim că lucrurile o să ia o turnură favorabilă.
Deocamdată ne aflăm în perioada de creștere care va mai dura cel puțin 10 zile, după părerea mea. Cu siguranță vom depăși 40.000 de cazuri săptămâna viitoare”, a adăugat Rafila.